Ultimele zile de libertate I

Vineri am plecat cu parintii mei la Cheia(dorindu-mi sa nu mai fiu atat de dependenta de cineva,chiar daca acestia sunt parintii mei) si am luat si laptopu' cu mine.Voiam sa pot vorbi cu prietenii si sa pot posta pe blog cat mai des,in loc sa astept o saptamana jumate' fara net.Asa ca am luat doua modemuri cu mine(in caz ca unul nu merge,l-as fi folosit pe al doilea) si eram foarte fericita ca voi putea fi in touch cu restul.Toate bune si frumoase,seara deschid laptopul,bag un modem folosind cartela mamei,nu merge.OK,am zis,nicio problema.Bag al doilea modem,cu cartela tatei,tot nu merge.Asa am inceput sa ma stresez.O data.De doua ori.De cinci ori.De zece ori.As fi vrut sa arunc laptopul pe geam,dar stiam ca as fi regretat mai tarziu.Ce faci cand nu merge netul si esti nervos?Suni la Vodafone sa vezi care-i problema-inainte contactezi persoana care se ocupa de obicei de problemele astea,dar ea nu elucideaza misterul si suni la Vodafone-.Am fost cuprinsa de mirarea si frustrarea cele mai pure atunci cand am aflat ca modemul trebuia sa aiba o cartela in el de cand l-am cumparat.Si,evident,niciunul din cele doua nu avea.Trebuia sa astept pana luni cand mergeam la Brasov,ca sa cumparam o cartela noua.Am invatat ca asteptarea poate fi dureroasa.

Luni-a.k.a astazi- am mers la Brasov si,in timp ce eu si mama am mers la cumparaturi,tata s-a dus la Vodafone si a luat o cartela noua.Oricum il iubeam pe tata enorm si inainte,dar azi am simtit ca il iubesc mai mult ca niciodata.Am mers pe la magazinele din Piata Sfatului si m-am pregatit pentru sezonul toamna-iarna 2010(am mai spus cat de mult iubesc Brasovul,chiar si fara magazinele super care se afla in el?Nu,nu cred ca am spus.Dar spun acum.)Am mancat la o terasa si apoi am mai mers pe la cateva magazine,dar nu am mai gasit ceva care sa merite sa fie cumparat.Asta a fost una dintre cele mai frumoase zile ale acestui an.Dincolo de cumparaturi,internet si chestiile destul de superficiale ca astea,chiar a fost o zi frumoasa.Petrecand timp in familie,cu prieteni,razand cu pofta,hranind sarmanele pisici cand chelnerii de la restaurant nu te vad,explorand splendidul Brasov,pentru ca apoi sa ajungi acasa si sa scrii despre asta pe blog.E o senzatie nemaipomenita.