We used to be alright.What happened?

Am ales ca titlu versurile de la Radiohead-15 steps nu pentru ca ar avea mare legatura cu ceea ce voi scrie,ci pentru ca imi plac foarte mult.So don't try to understand the title.

Miercurea trecuta in ora de sport,in care de obicei nu facem nimic altceva decat sa stam in clasa si sa ne facem temele pentru ziua urmatoare,a fost putin diferita de restul orelor.Adica,ne-am asezat noi,fetele,pe cateva banci si am inceput sa povestim despre desene animate.Nici macar nu-mi amintesc cum a inceput discutia,stiu doar ca am inceput sa povestim si sa ne aducem aminte de Scooby Doo,de Jack Piratul cel Teribil(La dracu',Snack!),de Tom si Jerry,de Copii de la 402(genial desenul asta),de Viata cu Louie(Viata cu Louie,Louiee,Louieeee) si sa nu uitam de Fetitele Powerpuff(n-o sa uit niciodata genericul).Am ras impreuna si ne-am adus aminte de prostiile pe care le faceam cand eram mici si nu stiam prea multe.Apoi am trecut la piercinguri si suvite colorate:))Dar,sincer,mi-am dat seama ca eram mai fericiti cand aveam doar 5 ani si ne jucam cu papusile la gradinita.Chiar daca nu stiam prea multe,chiar eram mai fericiti.Nu aveam griji,nu aveam niciun stres,aveam o existenta foarte simpla si lipsita de probleme(cu exceptia momentelor cand,mie de exemplu,mi-a fost furat sandwichul si am inceput sa plang din cauza foamei).Habar n-aveam ce e depresia,ce e tristetea,ce e nostalgia,eram copii si nu faceam altceva decat sa mancam,sa dormim,sa ne jucam si sa mergem la gradinita.Uneori ma intreb de ce trebuie sa crestem.Nu am gasit raspunsul pana acum.

Voi nu va intristati cand va ganditi la copilarie?