''Erau singuri, tanarul barbat si tanara femeie, langa dansul, care nu mai era. Stateau tacuti, gandind si privindu-l.
Dar Georges, pe care noaptea il infiora langa acest cadavru, nu-si putea intoarce privirea de la dansul. Ochiul si mintea sa, atrase, femecate de acest obraz istovit pe care lumina tremuratoare il facea sa para inca si mai scofalcit, erau atintite asupra lui. Acesta era prietenul sau, Charles Forestier, cu care vorbea chiar ieri! Ce lucru straniu si inspaimantator e acest sfarsit complet al unei fiinte! Oh! Isi aducea aminte de vorbele lui Norbert de Varenne, chinuit de frica mortii.
''Niciodata nu se mai intoarce vreo fiinta. Se vor naste milioane si miliarde, aproape la fel, cu ochi, nas, gura, tidva si inlauntru o gandire, fara ca vreodata sa se mai arate aceasta care era culcata in patul asta.''
Traise cativa ani, mancase, rasese, iubise, sperase, ca toata lumea. Si acuma se sfarsise totul pentru dansul, se sfarsise pentru vesnicie. O viata! Cateva zile si apoi nimica! Ne nastem, crestem, suntem fericiti, asteptam, apoi murim. Adio! Barbat sau femeie, tu nu te vei mai intoarce pe acest pamant! Si totusi fiecare poarta in sine dorinta fierbinte si cu neputinta de indeplinit a vesniciei, fiecare e un soi de univers in univers si fiecare se pierde curand fara urma in gunoiul semintelor noi. Plantele, dobitoacele, oamenii, stelele, luminile, toate se insufletesc, apoi mor spre a se preschimba. Si niciodata o fiinta nu se mai intoarce, musculita, om sau planeta!
O groaza neinteleasa, nemarginita, zdrobitoare apasa sufletul lui Duroy, groaza acestui nimic nemarginit, de neinlaturat, care striveste fara contenire toate vietile cele atat de repezi si de ticaloase. Deja isi pleca fruntea sub amenintarea ei. Se gandea la muste, care traiesc cateva ceasuri, la dobitoace, care traiesc cateva zile, la oameni, care traiesc cativa ani, la pamanturi, care traiesc cateva veacuri. Ce deosebire dar, intre unele si altele?! Cateva rasarituri de soare mai mult, iata totul.
Isi intoarse incet ochii in alta parte, ca sa nu mai vada cadavrul.''
Sunt singura care simte teama asta? Chiar sunt singura? Daca da, atunci poate chiar sunt nebuna.
Dar Georges, pe care noaptea il infiora langa acest cadavru, nu-si putea intoarce privirea de la dansul. Ochiul si mintea sa, atrase, femecate de acest obraz istovit pe care lumina tremuratoare il facea sa para inca si mai scofalcit, erau atintite asupra lui. Acesta era prietenul sau, Charles Forestier, cu care vorbea chiar ieri! Ce lucru straniu si inspaimantator e acest sfarsit complet al unei fiinte! Oh! Isi aducea aminte de vorbele lui Norbert de Varenne, chinuit de frica mortii.
''Niciodata nu se mai intoarce vreo fiinta. Se vor naste milioane si miliarde, aproape la fel, cu ochi, nas, gura, tidva si inlauntru o gandire, fara ca vreodata sa se mai arate aceasta care era culcata in patul asta.''
Traise cativa ani, mancase, rasese, iubise, sperase, ca toata lumea. Si acuma se sfarsise totul pentru dansul, se sfarsise pentru vesnicie. O viata! Cateva zile si apoi nimica! Ne nastem, crestem, suntem fericiti, asteptam, apoi murim. Adio! Barbat sau femeie, tu nu te vei mai intoarce pe acest pamant! Si totusi fiecare poarta in sine dorinta fierbinte si cu neputinta de indeplinit a vesniciei, fiecare e un soi de univers in univers si fiecare se pierde curand fara urma in gunoiul semintelor noi. Plantele, dobitoacele, oamenii, stelele, luminile, toate se insufletesc, apoi mor spre a se preschimba. Si niciodata o fiinta nu se mai intoarce, musculita, om sau planeta!
O groaza neinteleasa, nemarginita, zdrobitoare apasa sufletul lui Duroy, groaza acestui nimic nemarginit, de neinlaturat, care striveste fara contenire toate vietile cele atat de repezi si de ticaloase. Deja isi pleca fruntea sub amenintarea ei. Se gandea la muste, care traiesc cateva ceasuri, la dobitoace, care traiesc cateva zile, la oameni, care traiesc cativa ani, la pamanturi, care traiesc cateva veacuri. Ce deosebire dar, intre unele si altele?! Cateva rasarituri de soare mai mult, iata totul.
Isi intoarse incet ochii in alta parte, ca sa nu mai vada cadavrul.''
Sunt singura care simte teama asta? Chiar sunt singura? Daca da, atunci poate chiar sunt nebuna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu