Şi doare, şi doare, şi doare...

... să mă îngrop între voi.

Uneori mă enervaţi cumplit. Atât de tare, încât îmi vine să vă înec în acid sulfuric. Nu vă suport şi îmi daţi dureri groaznice de cap. Şi ce mă deranjează şi mai mult este că mă schimbaţi şi pe mine. Tot ce faceţi mă afectează şi pe mine, în mod inconştient. Şi din cauza asta, de multe ori, nici nu pot să vă privesc de furie şi frustrare.

Nu sunt o persoană vindicativă, dar de uitat nu uit niciodată. Că tot făcea profa’ de fizică experimentul acela cu hârtia. Dacă o transformi într-un cocoloş, oricât ai încerca să o aduci la forma iniţială, rămân mult prea multe urme...

Eu vs. Eu

And I don't want the world to see me

Cause I don't think that they'd understand

When everything's made to be broken

I just want you to know who I am

Încă una din zilele acelea când stau şi vorbesc cu mine însămi şi, bineînţeles, mă cert cu mine însămi. Într-un decor tipic : cartea lăsată pe noptieră, căştile în urechi, o lumină palidă strecurată printre perdele; aşa începe o confruntare EU vs. EU. Când este o confruntare EU vs. EU, iese urât. De obicei, mă întorc împotriva mea atunci când am motive să mă urăsc pe mine însămi, motive să-mi smulg părul din cap, motive să încep să plâng şi să lovesc ceva. EU vs. EU este cea mai raţională confruntare în care te comporţi cel mai iraţional posibil. Ştiu că toţi au o anumită parte a personalităţii lor pe care o urăsc, pe care o detestă, de care le este ruşine sau de care se tem. Eu am uneori toate aceste sentimente faţă de mine. Uneori, cearta începe de la nimic. Citesc, văd o idee interesantă care îmi dă de gândit. Stau şi o rumeg niţel şi ajunge să se bată cap în cap cu o altă idee de-a mea. Atunci începe totul: discuţie -> dispută -> contradicţie -> ceartă -> ură -> plâns incoerent. Întotdeauna sfârşesc în lacrimi după ce mă cert cu mine tocmai pentru că mă cert cu mine. Nu este ca şi cum m-aş certa cu altcineva şi, ca să scap de suferinţă, dau vina pe el. Este mult mai greu să acuzi o anumită parte din tine pentru că trăieşti cu acea parte din tine tot restul vieţii. Dacă te urăşti încontinuu, cum ai mai putea să trăieşti? Îmi pare rău pentru felul în care mă port cu cei din jur. Îmi pare rău pentru că rănesc persoanele la care ţin pentru că sunt o laşă, o fricoasă, care crede că le ştie pe toate şi când vine vorba de viaţa ei n-are habar ce să facă, se sperie şi fuge cu prima ocazie. Îmi pare rău pentru că nu am curajul să spun după ce am greşit cât de rău îmi pare, pentru că niciodată nu ştiu cum să o spun şi mi-e teamă să nu răsucesc mai tare cuţitul în rană. Îmi pare rău că mă urăsc pe mine însumi. Mâine o să mă întorc la prefăcătoria mea zilnică şi voi continua să port masca aia enervantă ca să nu le arăt oamenilor cine sunt de fapt. În definitiv, joc teatru zilnic. Poate că toată lumea are nevoie de câte un conflict cu el însuşi ca să se cunoască mai bine şi să fie în stare să se ierte şi să se iubească pe sine însuşi după.

*__*

Nu. Pot. Să. Ajung. La. Bc. Punct.

Şi nu am timp să fac recenziile.

Şi cineva mă calcă pe nervi.

Totuşi, mai simt o fărâmă din beatitudinea aia de dimineaţă (probabil pentru că mi-am luat doza zilnică de ciocolată).

Şi îl ador pe Palahniuck.

Cineva să-mi dea un telefon când sunteţi cu toţii fericiţi şi, totuşi, mă aşteptaţi şi pe mine să fiu fericită cu voi.

Something like mood swing

Imi pare rau,Antonia,pentru ca nu am inteles pana acum cum este sa suferi de mood swing.Ascult un nou cantec de la Maroon 5 si dansez prin intreaga camera si totusi simt ca in orice moment as putea sa ma prabusesc pe scaun si sa incep sa plang.Ma simt extrem de fragila,de sensibila,de neajutorata.Cum e sa razi si apoi sa te simti mai prost ca niciodata?Viata e mult mai complicata decat pare.De curand am redescoperit cat de mult imi place sa desenez si cat ma inspira asta,si ati vazut deja ce fel de desene ma inspira.Sad and grey.Sincer,chiar nu cred ca as putea desena ceva fericit sau plin de viata in acest moment.Ma simt atat de prost,incat nici sa tin creionul nu mai reusesc.Ah,vreau sa vina weekendul mai repede.In mod straniu,la sfarsitul saptamanii ma simt mai bine decat in timpul ei.I don't know why.

,,M-aplec pe oglinda fara hotar,
Cu pasii luminii m-afund si dispar.''

Albastru

I get lost inside your stare
Lost when you're not there
And everything I have doesn't mean a thing if it's without you
If it's a dream don't wake me up
I'll scream if this isn't love
If being lost means never knowing how it feels without you
I wanna stay lost forever

Nu.Mai.Suport.
Simt ca o sa incep sa plang in orice moment.Nu mai pot sa respir din cauza aerului sufocant.Ascult Radiohead si intr-un fel asta ma calmeaza.Imi aduc aminte de toate noptile alea in care am plans ca proasta,ascultand muzica si intrebandu-ma ce naiba sa fac cu viata mea.Simt ca traiesc degeaba.Cred ca trec din nou printr-o depresie,ca cea ce acum doi ani,dar mult mai serioasa.M-am maturizat si cred ca asta face totul sa fie mult mai rau.Nu stiu incotro merg,nu ma vad nicaieri dupa 18 ani,nu stiu ce sa fac.Am nevoie de acel Ceva pe care il caut.Stiu ce este,dar nu il gasesc nicaieri si ma intreb daca exista macar pentru mine.

As putea sa scriu despre asistenta care m-a intrebat daca sunt gravida.Despre pedofilul care imi zambea pe strada.Despre politia care ne-a oprit acum cateva zile si m-a facut sa intarzii la scoala.Dar,sincer,nu pot.Ben Harper canta Amen Omen si Sleeperstar canta I was wrong si nimic altceva nu pare sa mai conteze acum.

Si te-ai dus,dulce minune,
S-a murit iubirea noastra.
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist in lume!