Puţin Page şi Murakami

Acum mult, mult timp, într-un articol din era mezozoică, am promis să adaug citatele din M-am hotărât să devin prost şi La sud de graniţă, la vest de soare, dar abia acum mi-am adus aminte de ele. Şi cum aveam puţin timp liber... here they are :

-> M-am hotărât să devin prost

Inteligenţa te face nefericit, singuratic, sărac, pe când deghizarea inteligenţei îţi conferă o imortalitate de hârtie de ziar şi admiraţia celor care cred în ce citesc.

Este miercuri, 19 iulie, soarele se hotărăşte în sfârşit să iasă din ascunzătoare. Aş vrea să pot spune, la încheierea acestei aventuri, precum personajul Joker din Full Metal Jacket : sunt într-o lume de rahat, dar sunt viu şi nu mi-e teamă.

Mă bântui pe mine însumi.

Antoine trăise douăzeci şi cinci de ani de toamnă ploioasă; de-acum încolo, fie că va fi iarnă, primăvară, toamnă, pentru conştiinţa lui nu va exista decât domnia nedisputată a verii.

-> La sud de graniţă, la vest de soare

Trăiam cu impresia că eram amândoi fiinţe neîmplinite, în aşteptarea a ceva care să ducă la împlinirea noastră. Şi aşteptam lucrul acesta. Stăteam în faţa unei uşi pe care nu o mai văzusem până atunci. Eram doar noi doi, într-o licărire palidă, ţinându-ne de mână cale de zece secunde.

Promisiunile nu se pot şterge din inimile oamenilor. Ele rămân acolo pentru totdeauna.

Hajime, tristul adevăr este că există lucruri care nu mai pot merge înapoi. O dată ce pornesc înainte, oricâte eforturi ai face, ele nu se mai pot întoarce în punctul în care s-au aflat cândva. Dacă un lucru porneşte strâmb, chiar dacă numai un pic, aşa va merge până la capăt.

Hajime, din poze nu-ţi poţi da seama de nimic, ele sunt doar umbre. Pe Shimamoto cea adevărată n-o să o vezi în fotografii. Ea e cu totul alta.

Eram prea egoist ca să plâng după alţii şi prea bătrân ca să mă plâng pe mine.

Doctor Who

Reinette: Oh, this is my lover, the King of France.

The Doctor: [dismissive] Yeah? Well I'm the Lord of Time.

Ah, dragul meu Doctor Who. Când mă uitam la Dr. House, nu credeam că există vreun doctor care să-mi placă mai mult. Well, I was wrong.

Iubesc accentul lui englezesc, vorbăria lui continuă, simţul umorului şi râsul său isteric. Îl iubesc pentru că salvează vieţile tuturor de fiecare dată. Nu se opreşte niciodată. Nu stă niciodată. Nu cere mulţumiri niciodată. Traversează de-a lungul şi de-a latul universului, salvând vieţile oamenilor, reparând ce este greşit şi luptând împotriva tuturor felurilor de monştri ( chiar şi împotriva diavolului ). Şi nu cere ca numele lui să fie pus pe un panou publicitar. Nu cere admiraţie. Nu cere să fie tratat ca un zeu. Nu cere niciodată nimic. Pentru că, în definitiv, tot ce vrea el... este să nu mai fie singur. Şi asta este cu atât mai trist, cu cât soarta lui este să fie singur.

Nu ştiu cât de bun este Matt Smith în rolul de doctor, dar eu îl iubesc pe David Tennant. Niciun alt actor nu i-a dat doctorului atât de multă personalitate, atât de multă viaţă ca Tennant. Doctorul era atât de... nu ştiu, optimist, vesel, şi totuşi atât de uman şi de plin de compasiune. În plus, David Tennant era... adică este... mă rog, era destul de sexy. Mai sexy decât Eccleston şi Smith la un loc. Ceea ce... face totul să fie mai clar.

Aşa că, hands down for David Tennant. Şi am găsit câteva citate amuzante cu Wikiquote.

The Doctor: And, I'll tell you something else - we just met Queen Victoria!

Rose: Oh I know! She was just sitting there.

The Doctor: Like a stamp!

Rose: I wanted to say [imitating Queen Victoria] "we are not amused". Bet you five quid I can make her say it.

The Doctor: Well if I gambled on that, it'd be an abuse of my privilege as a traveler in time.

Rose: Ten quid?

The Doctor: Done.

Rose: [about the Koh-i-Noor] How much is that worth?

The Doctor: They say the wages of the entire planet for a whole week.

Rose: Good job my mum's not here, or she'd be fighting the wolf off with her bare hands for that thing.

The Doctor: She'd win.

Rose: Oh, here's trouble. What you been up to?

The Doctor: Oh, this and that. Became the imaginary friend of a future French aristocrat, picked a fight with a clockwork man... [A horse whinnies off screen] Oh, and I met a horse.

Mickey: What's a horse doing on a spaceship?

The Doctor: Mickey, what's pre-revolutionary France doing on a spaceship? Get a little perspective!

Shakespeare: To be or not to be... Ooh. That's quite good.

The Doctor: You should write that down.

Shakespeare: Maybe not. Bit pretentious?

The Doctor: Meh.

Yvonne Hartman: You always travel with a companion. There's no point hiding anything. Not from us. So where is she?

The Doctor: Yes. Sorry, good point. She's just a bit shy, that's all.

[The Doctor opens the door to the TARDIS, where Rose and Jackie are hiding and grabs Jackie, pulling her out.]

The Doctor: But here she is, Rose Tyler! Hm, she's not the best I've ever had. Bit too blonde. Not too steady on her pins. A lot of that [makes a movement with his hand to indicate she talks too much] And just last week she stared into the heart of the time vortex and aged 57 years. But she'll do.

Jackie: I'm forty!

The Doctor: Deluded. Bless. I'll have to trade her in. Do you need anyone? She's very good at tea. Well, when I say "very good" I mean not bad. Well, I say "not bad"— anyway, lead on. Allons-y—but not too fast. Her ankle's going.

Jackie: I'll show you were my ankle's going!

The Doctor: Name?

General Staal: General Staal of the Tenth Sontaran Battle Fleet. "Staal The Undefeated!"

The Doctor: Oh that's no good. What if you get defeated? "Staal The Not-Quite-So-Undefeated-Any-More-But-Never-Mind?"

Adelaide: State your name, rank, and intention!

The Doctor: The Doctor. Doctor. Fun.

The Doctor: I'd call you a genius, except I'm in the room.

Pe aripile vântului ( Quotes )

Copila mea, e foarte rău ca o femeie să cunoască tot ce i se poate întâmpla mai rău, căci după aceea nu mai are de ce să se teamă. Şi e foarte rău ca o femeie să nu se mai teamă de nimic.

Se gândi că nu văzuse niciodată un eroism care să se poată asemui cu acela al lui Scarlett O’Hara plecând să cucerească lumea cu o rochie croită din perdelele de catifea ale mamei sale şi cu penele unui cocoş bătrân.

- Nu e ca tine, voinică. N-a fost niciodată voinică. N-a avut niciodată altceva decât inimă.

Draga mea, eşti ca un copil. Crezi că, dacă spui ,,îmi pare rău’’, toate greşelile şi durerile din trecut s-au şters, s-au uitat, şi toată otrava vechilor răni a dispărut...

Te iubeam, dar îmi dădeam seama că nu trebuie s-o ştii. Tu eşti atât de brutală, Scarlett, cu cei care te iubesc. Le primeşti dragostea şi te foloseşti de ea împotriva lor, ca de un bici.

Ştiam că nu mă iubeai când m-am însurat cu tine. Vezi tu, eu ştiam de Ashley. Dar smintit cum eram, credeam că te pot face să ţii la mine. Poţi să râzi, dacă vrei, dar mă gândeam să am grijă de tine, să te răsfăţ, să-ţi dau tot ce voiai. Voiam să mă căsătoresc cu tine şi să te ocrotesc, să te las să faci tot ce pofteşti ca să fii fericită – aşa cum am făcut cu Bonnie. Trecuseşi prin atâtea, Scarlett. Nimeni nu ştia mai bine ca mine prin câte ai trecut, şi voiam să lupt eu în locul tău. Voiam să te joci ca un copil – pentru că erai un copil, un copil curajos, încăpăţânat şi neînţelegător.

Era aşa de limpede că eram făcuţi unul pentru altul. Era limpede că eram singurul bărbat dintre toţi cei din jurul tău care te putea iubi, cunoscându-te aşa cum eşti în realitate – dură, lacomă de bani şi fără scrupule, ca mine. Te-am iubit şi am riscat. Am crezut că Ashley o să se şteargă din mintea ta. Dar – şi Rhett dădu din umeri – am încercat totul şi nimic n-a folosit. Te-am iubit atât de mult, Scarlett! Dacă m-ai fi lăsat, aş fi fost cu tine iubitor şi apropiat cum e un bărbat când iubeşte o femeie. Dar nu puteam să-ţi arăt dragostea mea, pentru că m-ai fi crezut slab şi ai fi încercat s-o foloseşti împotriva mea. Şi veşnic, veşnic, era Ashley la mijloc. Asta mă înnebunea. Era îngrozitor să stau în fiecare seară în faţa ta, la masă, ştiind că ai fi vrut să fie Ashley în locul meu. Şi seara, când te luam în braţe şi ştiam că... În sfârşit, astăzi nu mai are importanţă. Mă mir acum de durerea de atunci.

Şi atunci, în seara aceea când te-am luat în braţe şi te-am dus sus... m-am gândit... am sperat... am sperat atâtea, încât mi-a fost frică să te văd a doua zi de dimineaţă, de teamă să nu fi greşit şi să văd că nu mă iubeşti. Mi-era aşa de frică să nu râzi de mine, încât am plecat şi m-am îmbătat. Iar când m-am întors, tremuram tot şi, dac-ai fi făcut atunci un pas spre mine, un semn măcar, cred că ţi-aş fi sărutat picioarele. Dar n-ai făcut nimic.

Scarlett, nu mi-a plăcut niciodată să adun cioburile sparte şi să le lipesc la loc, spunându-mi că vasul e nou. Ceea ce s-a spart, s-a spart ; şi prefer să-mi amintesc cu plăcere de vasul întreg, decât să-l am înaintea mea şi să-i văd crăpăturile, tot restul vieţii mele.

Let me tell you

Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.

(Charles Dickens-Marile sperante)