Sfârşitul e aproape...

...pot să-l simt.
Şi nu, nu e vorba de sfârşitul lumii.

Sfârşitul gimnaziului are un gust dulce, cu tente amărui. Trebuie să recunosc că m-am simţit nostalgică la banchet. Adică, până a început să pună manele. Nu e ca şi cum nu mă aşteptam să fie manele, dar n-am crezut că o să pună atâtea, şi chiar de 2-3 ori una singură. Dar, între o ''Creolina mea'' şi ''Capul mafiei'', am simţit că o să-mi fie dor de colegii mei. Chiar dacă mă enervează în majoritatea timpului. Marea majoritate a timpului. Aproape tot timpul. Foarte aproape.

Dar, hei, să privim cu încredere spre viitor. Abia aştept liceul. Sunt perfect conştientă că n-o să fie raiul pe pământ, dar am încredere că o să fie mai bine ca acum. Speranţa moare ultima.

Acum fuuuugggg să mai citesc din Lolita. Chiar îmi place Lolita. De mult n-am mai citit o carte pe care să nu mă îndur s-o las din mână. Poate că o să-l propun pe Nabokov la următorul BC.