Emoţii şi... nimic.

Azi a fost prima zi de liceu şi... am sentimente amestecate în privinţa ei. A început cu emoţii, a continuat cu indiferenţă, au urmat dezamăgirea şi furia şi s-a încheiat cu resemnarea. Şi totuşi, mailul pe care l-am primit de la Alecs mi-a înseninat ziua şi m-a convins să nu las o zi să strice patru ani. :3

Am mers în cele din urmă La Ruine ( mai corect ar fi ,,la La Ruine’’ ) după ce am cărat manualele ( doar o parte din drum, deoarece Radu s-a comportat ca un adevărat gentleman şi mi le-a dus până acasă ), am băut o Cola, am jucat Mafia şi Macao, la care am avut puţine ( multe ) probleme, având în vedere că nu mai jucasem de ani buni, mă mir că încă mai ştiam măcar parţial cum se joacă. Apoi m-am întors acasă şi n-am făcut mai nimic. Sunt o leneşă incorigibilă.

Sper ca a doua zi de liceu să-mi aducă sentimente mai frumoase decât cea de azi. A, şi ar mai fi ceva ce am vrut întotdeauna să spun :

Sunt liceancăăăăăă!!!!!!

Şi deşi mă tentează să las melodia din Liceenii pentru sfârşit, o să pun melodia de la Joseph Arthur care mă obsedează de câteva zile.

A fost blogmeet !!!

Al treilea, chiar. Şi a fost încă o experienţă plăcută, am cunoscut oameni noi şi am reuşit să scap măcar de o parte din carapacea mea. Crina, Maria şi Echitabilul au făcut o treabă grozavă şi merită sincere felicitări pentru organizare.

Eu am câştigat la Best Journal, deşi nu mă aşteptam ( după cum s-a văzut ) şi nici nu cred că meritam, pentru că blogul meu nu are caracteristicile unui jurnal, iar Ilie este adevăratul câştigător ( după părerea mea, şi sunt sigură că nu numai a mea ), dar din păcate el şi-a privatizat blogul. ÎI felicit pe toţi cei care au câştigat la BAA, le mulţumesc Andreei şi lui Alecs pentru cadourile câştigătorilor şi lui Pălărie pentru premiile de participare, şi abia aştept blogmeet #4, parţial deoarece s-ar putea să fac parte dintre organizatori. ♥

Membrii noi au fost foarte drăguţi şi sper că s-au simţit bine la întâlnire, pentru că eu ştiu sigur că m-am simţit. Aştept cu drag să îi văd şi la următorul blogmeet, pe unii chiar şi la BC ( Danielaaa, poate vii ). M-am amuzat pe cinste la ''Corabia nebunilor'', mâncarea a fost foarte bună ( mai ales puiul Shanghai al Crinei, adus chiar din Shanghai ), iar atmosfera a fost plăcută şi foarte agreabilă.

Cu alte cuvinte, blogmeet #3 a fost reuşit din toate punctele de vedere şi abia aştept să văd şi eu pozele alea ( Ilieeeeeee ).

Abstinenţă

Mă simt puţin ameţită. Nu, nu am băut nimic, după cum am mai spus ( de vreo trei ori, cred ) weekend = abstinenţă. Cu alte cuvinte, în weekend nu beau nimic. Şi chiar dacă aş bea, ar dura prea mult şi ar costa prea multe beri ca să pot să mă îmbăt.

Totuşi, când aproape toţi cei din jurul tău sunt beţi şi într-o stare ciudată de euforie, când unele persoane îşi pun tricoul pe dos ( nu dau nume ) şi când majoritatea se clatină pe propriile lor picioare, începi şi tu să ameţeşti. Pur şi simplu, euforia beţiei e molipsitoare. And it kinda got me too...

Finally, cum spunea şi Brînduşa, a fost o seară ciudată. ☻

Eu, romanciera

Duhul creaţiei îmi dă târcoale în ultimul timp şi poate de aceea nu am mai deschis ''Pe aripile vântului'' în ultima vreme. Nu pentru că nu mi-ar plăcea cartea ( personal, cred că poate deveni cartea mea preferată ), ci pentru că, în mod conştient, refuz să mai citesc ce au scris alţii şi îmi doresc să fiu eu cea care scrie. Într-un fel, Margaret Mitchell, deşi decedată, mă impulsionează să scriu. Mă ambiţionează, aşadar încerc să-mi transform visele în realitate, deoarece premiul Nobel pentru literatură nu se acordă pe ochi frumoşi.

De aceea, blogul trece acum pe planul secund, iar Pulitzerul răsare undeva, departe, la orizont, în ceaţă.

Back in black

În primul rând, vreau să mă scuz pentru absenţa de o săptămână şi încă câteva zile. În prima parte, m-am gândit dacă să-mi şterg blogul sau nu. Dar alegerea a fost mai uşoară decât credeam : am decis să NU. Adevărul este că, după atât de mult timp, tot nu m-am obişnuit cu firea mea ciudată : într-o zi sunt letargică, într-o zi sunt veselă, chiar euforică, fără un motiv întemeiat. Aşadar, ştergerea blogului a fost o decizie luată într-una din zilele mele proaste.

Totuşi, problema încă există : sunt incapabilă să vorbesc despre mine cu adevărat. Despre lucruri superficiale şi de moment, desigur. Despre ce mă defineşte cu adevărat, zero barat. Aşa că, ''misiunea mea'' de acum înainte va fi să încerc să înlătur carapacea asta cu care m-am înconjurat, încetul cu încetul. Nu va fi uşor şi probabil că o să dureze mult, mult timp, dar sunt dispusă să încerc.

În concluzie, I’m back in black. Am făcut câteva schimbări pe ici, pe colo. Acum am tras cu ochiul pe blogul Tomatei şi am văzut o leapşă livrească, pe care am de gând s-o fac şi eu în curând. Aşa, ca să-mi revin în formă. ☻

Sfârşitul e aproape...

...pot să-l simt.
Şi nu, nu e vorba de sfârşitul lumii.

Sfârşitul gimnaziului are un gust dulce, cu tente amărui. Trebuie să recunosc că m-am simţit nostalgică la banchet. Adică, până a început să pună manele. Nu e ca şi cum nu mă aşteptam să fie manele, dar n-am crezut că o să pună atâtea, şi chiar de 2-3 ori una singură. Dar, între o ''Creolina mea'' şi ''Capul mafiei'', am simţit că o să-mi fie dor de colegii mei. Chiar dacă mă enervează în majoritatea timpului. Marea majoritate a timpului. Aproape tot timpul. Foarte aproape.

Dar, hei, să privim cu încredere spre viitor. Abia aştept liceul. Sunt perfect conştientă că n-o să fie raiul pe pământ, dar am încredere că o să fie mai bine ca acum. Speranţa moare ultima.

Acum fuuuugggg să mai citesc din Lolita. Chiar îmi place Lolita. De mult n-am mai citit o carte pe care să nu mă îndur s-o las din mână. Poate că o să-l propun pe Nabokov la următorul BC.

''Ce-i cu sarcofagul?''

M-am întors aseară târziu de la Ploieşti. În curând, ni s-a luat lumina pentru o juma’ de oră. Tocmai când prevedeam o baie cu spumă la lumina lumânărilor, a revenit lumina şi mi-era mult prea somn şi mult prea lene ca să mă duc să sting lumina în baie.


Am luat menţiuneeeeeeeee!
Visul meu s-a împlinit şi a fost chiar mai mult decât m-am aşteptat. Am ieşit a 12-a pe ţară. Locul 12 din 60. Când am văzut listele, mi-a picat faţa. Eu? A 7-a ca punctaj? Media de 113,5 din 120? Uau. Uau. Uau din nou.


Bineînţeles că seara rezultatelor a fost plină de emoţii şi de stres. Am ieşit de vreo cinci ori afară la câte-o alarmă falsă. Maria făcea farse şi striga tuturor că am luat toate locul I. Îmi aduc aminte că a ţipat cineva pe hol şi am fugit toate afară din cameră, dar rezultatele nu veniseră încă. Atunci când s-au afişat, bineînţeles că a fost buluc şi toată lumea avea atitudinea de ''Şo pe liste!''. Bineînţeles că nu toată lumea a fost fericită de rezultate, buttttt you can’t always get what you want. That doesn’t mean that you’ll never ever get what you want or that you’re not good at what you do. ☺


N-am mai râs de o groază de timp aşa de mult şi cred că aveam nevoie : Stresul s-a risipit în fiecare seară târziu, când jucam Killer, predă-te! şi Mafia şi era nevoie să ne uităm pur şi simplu unele la altele ca să izbucnim în râs. O să pun aici, asemenea Mariei, toate glumele noastre interne :


-> Liceul Toma Săculescu unde este?
-> << Doamna cu eşarfa >>
-> În săptămâna mare, iertaţi-mă...
-> Rânduri de semafoare *numai nenea poliţistu’ ştie ce or fi alea rânduri de semafoare. Poate intersecţii. Hm...*
-> Intersecţii foarte mare.
-> Împart şerveţele, împart bucurie!
-> - Maria, uită-te şi tu ce bunăciune e tipul ăla! E aşa frumooooossssss....
- Cred că o să-ţi spun Hormonel de acum înainte. Raluca dragă, noi vedem în fiecare din ei un concurent pentru premiu.
- Da, aşa e. Si noi nu colaborăm cu inamicul...
- Corect.
- ... decât după concurs.
-> Totul e rezolvabil prin tine.
-> Foarte belea.
-> Nu-mi place aici, că n-am nici baie şi nici televizor în cameră. Mă plictisesc şi vreau acasăăă! *repetaţi asta de douăzeci de ori*
-> Ieşi afarăăăă!
-> Mă enervează părinţii care întreabă ce le iese copilul. Uneori, sunt tentat să le spun că intră ce iese. *Liviu Papadima, un om pe care îl admir de când l-am cunoscut acum patru zile*
-> Frate, ăla-i Bon Jovi? A, nu, e icoana. Doamne, iartă-mă. Îmi pare sincer rău.
-> - SNTDN!
- Mi-e poftă...
-> E bine să înghiţi.
-> - E clasa a 8-a?
- Da.
- Săracul! Ce s-a întâmplat cu el?
-> Cuşca şi cureaua latăăă, ce căţel eram odatăăă...
-> - Are cineva un pinc?
- Ai întrebat cumva dacă are cineva vikingi?
-> - Raluca, mai vorbim când ne vedem, noi am vrea să mergem la cantină fiindcă ne e foarte foame.
- Ce-i cu sarcofagul?
- Ahahaaaahaaaahaaa. :)) Eşti nebună.
- Da, ştiu, bunico.

N-o să uit nici de nenea de la întâlnirea cu Papadima şi Zafiu care s-a ridicat de trei ore ca să ne spună mai mult poveşti decât să pună o întrebare şi toată sala aplaudă ca să-l facă să tacă. N-o să uit nici de lungile plimbări cu troleul, de Casa Memorială Nichita Stănescu şi de drumul luuung până acolo, de atâta junk food, de Baby, baby, baby, ohhh şi de clipitul din ochi al Adrianei.

N-o să uit aceste geniale patru zile. ♥

BC e un medicament antidepresiv :)

N-am mai râs de mult timp şi cred că aveam nevoie de aşa ceva azi la BC. Nu ştiu ce ziceţi voi, dar telefonul fără fir cu titluri de cărţi a fost o idee genială. O să fac un later edit după ce iau de la Andreea lista cu toate tâmpeniile care au ieşit la sfârşit.

Nu mai este nevoie să menţionez că am intrat şi eu în clubul ProBananaSplit. Draga mea Antoaneta mă ispitea tot timpul: ''Nu ştii ce pierzi!'' ; ''Haide, haide, este şansa vieţii tale!'' ; ''E delicioasăăăă!'' şi în cele din urmă a fost prea tentant pentru mine [Şi lebăda aia era chiar drăguţă.]

Pentru data viitoare avem de citit Drumeş şi o să citesc Invitaţia la vals, pe care mi-a lăudat-o Crina şi pe care o am în bibliotecă, deci nu mai e nevoie să mă stresez că nu găsesc sau că nu am de la cine să împrumut vreo carte de-a lui.

Deci, până pe 15 mai, dragii mei, vă las cu Drumeş şi cu al său ''club al sinucigaşilor'' şi cu melodia asta care îmi face zilele mai frumoase.

P.S. : Îmi era chiar dor să le împărtăşesc tuturor ce mi s-a mai întâmplat mie. O foarte palpitantă plictisitoare viaţă cotidiană...