When doves cry

Mă scoţi din minţi. Rău de tot. Nu-mi aduc aminte ultima dată când am fost atât de irascibilă. Sufăr de mood swing, mulţumită ţie.

Cum, spuneam, mă scoţi din minţi în cel mai oribil mod posibil.

Şi totuşi...

Viaţa... cu Louie

Dacă mai era vreun dubiu că ''Viaţa cu Louie'' este desenul meu animat preferat, îl înlătur acum.

De fapt, mai corect, s-ar numi Viaţa cu Andy, pentru că Andy a fost şi rămâne my all time favourite. Are de departe cele mai bune glume. Pe lângă el, geniul comic al lui Louie păleşte. Şi acum îmi aduc aminte cât de extaziată eram în fiecare zi când începea Viaţa cu Louie. Acum, mi-a cam dispărut entuziasmul specific copilăriei. And that’s a shame.

Acum mai mult timp am făcut, just for fun, un top 10 cu fragmentele mele preferate. Şi, cum mă aflu într-o criză de inspiraţie pentru alte subiecte, le postez acum.

10.Link ( bărbatul orb ): Câinele ăsta a încercat să mă muşte.
Andy: Ce, eşti orb? Ţi-a salvat viaţa!

9. [ vorbind despre tractor ]
Andy: Priveşte, fiule: tractorul John Doe XR-2350. Şi ştiu totul despre el. Hai, poţi să mă întrebi orice vrei!
Louie: Ce e...
Andy: Acest tractor are 360 de cai putere, 12 supape şi un motor cu 6 cilindri care mănâncă nori! Poate alerga pe un câmp cu fân mai repede decât o tornadă din Kansas. Hai, mai pune-mi o întrebare! Spune! Te ascult.
Louie: Bine. Câte...
Andy: Această maşină are un buton special: la o simplă apăsare, o singură apăsare, motorul e pus în funcţiune şi eşti gata de plecare. Nu mă mai menaja.
Louie: Cât cântăreşte?
Andy: Mă bucur că ai întrebat. Motorul acesta cântăreşte... păi, cântăreşte enorm, de unde vrei să ştiu? Întinde-te pe jos şi trec peste tine, poate îmi spui chiar tu!

8. [ La restaurantul chinezesc ] Andy ( către chelner ): 3 dolari pentru puiul cu bambus? Ce faci, ni-l bagi tu în gură?

7. [ Louie, citind Shakespeare ]
Louie: Ce lucru fără de asemănare este omul! Ce nobil!
Andy: Că veni vorba de lucru, vii să-mi dai o mână de ajutor?
Louie: Mâine, mâine şi iar mâine...
Andy: Nu mâine, astăzi!
Louie: A duşmanilor năvală să aştepte! Acum prezentul grabnic cere rezolvare!
Andy: Mi-a fost mai uşor să pricep germana în Salermo...

6. Aura: Andy, va trebui să alegi: ori familia, ori albinele.
[ după câteva secunde ]
Andy: Pot să mă mai gândesc?

5. Andy: Am trecut prin multe.
Louie: Cine? Noi doi, tată?
Andy: Nu tuuuuu! Ramblerul...

4. Louie: Tată, unde ţi-e inima?
Andy: La omul de tinichea.

3. [ Pregătind tortul surpriză de ziua lui Andy ]
Aura: Gata. 1, 2, 3...
Louie şi Tommy: Mulţi ani trăiască...
Andy ( trezindu-se ): Aaaaa, foc în casăăăă! ( aruncă tortul pe perete )
Louie: Tată, era tortul tău!
Aura: Era o surpriză.
Andy: Da? Ca şi la Pearl Harbour. Păi, eh, intenţia contează. Mersi, Louie. Du-te şi adu-mi puţin tort de pe perete.

2. [ În mijlocul inundaţiilor ]
Andy: Hei, Jensen, ce faci pe acoperiş?
Jensen: Stăm şi noi la soare.
Andy: Veniţi la noi! Jensen: Nu prea cred. E bine aici.
Andy: Cum?! Plouă. Jensen: Nu, nu. Rămânem aici. Cred că se înseninează.
[ Tună şi fulgeră ]
Andy: E strigător la cer, Jensen! Nu se înseninează, e potop! N-ai citit Biblia? Mai întâi a fost pământul, apoi apa...

1. [ despre Rambler ]
Andy: Şi, din curiozitate, spune-mi, cam cât oferea pe frumuseţea asta de maşină?
Louie: 5000 de dolari.
Andy: Cum?! 5000 de dolari...
Louie: Dar tata, iubeşti masina asta!
Andy: Şi pe mama ta o iubesc, dar pentru 5000...

Şi, fără niciun fel de legătură:

Cântă-mi povestea

Depression. Phase One.

fericire, eşti ca spuma mării.
te visez mereu, dar nu ştiu cine eşti.
am auzit de tine doar în poveşti..      

[ versuri luate de pe blogul Anacuzie ]

Portretul lui Dorian Gray ( Quotes )

- O, nu aş putea să-ţi explic. Atunci când îmi place cineva atât de mult, nu îi dezvălui niciodată numele. E ca şi cum aş renunţa la o parte din fiinţa lui.

- Harry, spuse Basil Hallward, privindu-l drept în faţă, fiecare potret care este pictat cu simţire este un portret al artistului, nu al modelului. Modelul nu este decât un accident, o oprtunitate. Nu el este cel dezvăluit de către pictor, ci mai degrabă pictorul este cel care, pe pânza pictată, se dezvăluie pe sine însuşi. Motivul pentru care refuz să expun acest tablou este că mi-e teamă să nu fi dezvăluit în el secretul propriului meu suflet.

Eu ştiu să fac diferenţa între oameni. Îmi aleg prietenii după înfăţişarea lor fizică plăcută, cunoştinţele după caracterul lor de valoare şi duşmanii după valoarea lor intelectuală. Niciun om nu poate fi destul de atent în alegerea duşmanilor săi. Eu nu am niciun duşman care să fie prost. Cu toţii sunt oameni de o mare forţă intelectuală şi, drept urmare, mă apreciază cu toţii. Este oare asta o dovadă de orgoliu din partea mea? Eu zic că este.

- Atunci de ce refuzi să-i expui potretul? întrebă lordul Henry.

- Pentru că, fără să intenţionez, am exprimat prin intermediul lui o oarecare ciudată idolatrie artistică despre care, bineînţeles, nu m-am deranjat niciodată să-i vorbesc.          Nu ştie nimic despre asta. Şi nici nu va şti vreodată. Dar oamenii ar putea bănui, iar eu nu vreau să-mi dezgolesc sufletul în faţa ochilor lor superficiali şi iscoditori. Inima mea nu va fi niciodată pusă sub microscopul lor. Este prea mult din mine în acel tablou, Harry, prea mult din mine!

În ziua de azi, oamenii ştiu cât costă orice, dar nu cunosc valoarea lucrurilor.

Daca această fată poate anima sufletele celor care au trăit fără să aibă suflet, dacă poate aprinde sentimentul frumuseţii în oameni ale căror vieţi sunt sordide şi urâte, dacă-i poate dezbăra de egoism şi le poate aduce lacrimi în ochi pentru nişte amărăciuni care nu le aparţin, merită adoraţia ta, merită adoraţia întregii lumi.

În seara asta, pentru prima oară, am devenit conştientă că Romeo e hidos, bătrân şi sulemenit, că lumina lunii din livadă e falsă, că decorurile sunt vulgare şi cuvintele pe care trebuia să le rostesc nu sunt adevărate, nu sunt cuvintele mele şi nu sunt ceea ce vreau eu să spun. Tu mi-ai adus ceva mai înalt, un lucru pe care orice altă artă nu poate decât să-l oglindească. Tu m-ai făcut să înţeleg ce este dragostea cu adevărat.

Dar tabloul? Ce mai avea de spus în privinţa asta? Deţinea secretul vieţii sale şi îi spunea povestea. Îl învăţase să-şi iubească propria frumuseţe. Oare îl va învăţa să-şi urască şi propriul suflet? Oare îl va mai privi vreodată?

- Fiecare dintre noi are raiul şi iadul în el, Basil, strigă Dorian cu un gest sălbatic de disperare.

Te-am venerat prea mult. Acum sunt pedepsit. Tu te-ai venerat prea mult. Amândoi suntem pedepsiţi.

Câteodată, lucrurile moarte mai zăbovesc pe lumea asta.

- Am să scriu în jurnal în seara asta.

- Ce anume?

- Că un copil care s-a ars iubeşte focul.

La ce-i foloseşte unui om să câştige întreaga lume, dacă îşi pierde propriul suflet?

Dacă tot vorbeam despre imposibil...

... încă nu s-a întâmplat.

E ciudat ce turnură pot lua lucrurile în doar patru zile. Şi este ciudat felul în care lucrurile se întorc la normal în doar două ore.

M-am înşelat. Ego-ul meu, în disperarea lui, a lovit din nou. Nu mi-am dat seama, am crezut că de data aceasta va fi altfel, dar am greşit. Alarmă falsă. Când mi-am dat seama, am avut o senzaţie de déjà vu. Şi nu o senzaţie plăcută de déjà vu.

Şi adevărul e că...e mai bine că s-a întâmplat aşa. Pentru că, în cazul în care nu m-aş fi înşelat, aş fi sfârşit cu inima frântă. De fapt, am avut inima frântă. Timp de... două ore şi zece minute. Am simţit nevoia acută de a vărsa lacrimi, poate şi pentru că nu am mai făcut-o de ceva timp. Şi apoi, ca printr-un declic, s-a dus. Nu mi-a mai păsat. Am avut o revelaţie. Cum ar fi spus Antonia, revelaţia ''Mi se rupe'' ( deşi nu are ce să mi se rupă ).

E mai bine că n-ai aflat ( sunt destul de sigură că nu ai aflat ). Nu ştiu dacă ţi-ar fi păsat prea mult, dar poate că te-am scutit de sentimentul penibil de jenă pe care cred că l-ai fi avut. Şi dacă ''sentimentul'' ( nu ştiu cum să îl numesc altfel ) ar fi fost reciproc... Mai bine că nu a fost. Meriţi ceva mai mult decât o persoană capricioasă şi irecuperabilă, care deşi ar fi vrut să-ţi dea o lună pătrată probabil ar fi făcut vreo tâmpenie şi te-ar fi rănit ( a mai făcut ea asta, cândva, undeva, altcuiva...). Îţi urez toată fericirea din lume şi sper să găseşti pe cineva care să te facă să te simţi iubit cu adevărat. Meriţi asta.

[ C., îmi pare rău că ţi-am ruinat entuziasmul. Dar vei găsi tu o altă direcţie în care să-l canalizezi. ☻]

Eu rămân la statutul meu de persoană celibatară, cu un ego imprevizibil şi niciodată îndrăgostită.

Imposibil

Imposibilul ... cred că tocmai s-a întâmplat.

Şi nu sunt sigură de nimic. Sunt confuză. Prea confuză. Nu mai reuşesc să gândesc cât de cât la rece şi asta mă sperie. Sunt atât de nesigură şi ... mă simt pierdută. Şi nu ştiu cum să găsesc drumul spre ... casa mea? Sau casa ta? Măcar vreau să ajung acasă?

Eşti un bou. Şi aş vrea să te detest, dar nu pot. Evident că nu pot. De fapt, nu e deloc evident, aş putea să fac asta, dar nu pot. Sau poate că nu vreau. Mă crezi că nici măcar nu ştiu? Nu ştiu ce să cred. Nu ştiu ce să fac. Şi ţie nu-ţi pasă. Mai bine că nu-ţi pasă. Sau poate că ţi-ar păsa, dacă ai ştii. Dar nu cred că o să-ţi spun vreodată.

Te iubesc. Nu te iubesc. Te iubesc. Nu te iubesc. Te plac. Nu te plac. Nu ştiu pe care dintre cuvintele astea să le tai.

Tot ce ştiu e că nu ştiu nimic.

P. S. : Tăiaţi S-ul.