Nu ştiu din
ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al meu şi al lui sunt la fel.
Unicul gând
al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş
continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar
transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte
dintr-însa. Iubirea mea pentru Linton seamănă cu frunzele pădurii, timpul o va
schimba, îmi dau bine seama, aşa cum iarna schimbă pomii. Iubirea mea pentru
Heathcliff însă e asemenea stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de
încântare, ci necesitate. Nelly, eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în
mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine
însămi, ci ca propria mea fiinţă.
Poţi să mă
chinuieşti până la moarte, dacă-ţi face plăcere, dar dă-mi, te rog, voie să mă
distrez şi eu puţin în acelaşi mod şi evită cât poţi să mă insulţi. După ce
mi-ai dărâmat palatul, nu-mi ridica o colibă, oferindu-mi-o drept locuinţă şi
admirându-ţi mărinimia.
Eşti
posedată de diavol, continuă el sălbatic, de-mi vorbeşti astfel chiar şi-n
pragul morţii? Te-ai gândit tu că toate vorbele astea mi se vor întipări în
minte ca nişte peceţi puse cu fierul roşu şi că mă vor arde în fiecare zi tot
mai tare, după ce tu nu vei mai fi? Ştii prea bine că minţi când îmi spui că eu
te-am ucis. Şi, Catherine, ştii că nu te pot uita, aşa cum nu pot uita că trăiesc!
Egoismului tău infernal nu-i ajunge gândul că, în timp ce tu îţi vei găsi
liniştea, eu o să mă zvârcolesc în chinurile iadului.
Acum abia
îmi arăţi cât ai fost de crudă...crudă şi falsă. De ce m-ai dispreţuit? De ce
ţi-ai trădat propria-ţi inimă, Cathy? Nu găsesc niciun cuvânt de mângâiere. Meriţi
să suferi. Tu te-ai ucis singură. Da, poţi să mă săruţi şi să plângi, poţi să-mi
storci săruturi şi lacrimi: ele te vor arde...te vor condamna. M-ai
iubit...atunci cu ce drept m-ai părăsit? Cu ce drept...răspunde-mi...m-ai
părăsit pentru un biet capriciu pe care l-ai simţit faţă de Linton? Căci nici
suferinţa, nici degradarea, nici moartea, nici Dumnezeu şi nici Satana nu ne-ar
fi putut despărţi! Tu, de bunăvoie, ai făcut-o. Nu eu ţi-am zdrobit inima... tu
ţi-ai zdrobit-o şi, zdrobind-o pe-a ta, ai zdrobit-o şi pe a mea. Pentru mine e
şi mai greu, pentru că sunt sănătos. Crezi că vreau să trăiesc? Ce fel de viaţă
voi duce dacă tu... Doamne! Ţie ţi-ar plăcea să trăieşti când sufletul ţi-e în
mormânt?
Unde e?
Nu-i acolo... nu-i în cer...n-a pierit...unde-i? Oh! Ai spus că nu-ţi pasă de
suferinţele mele! Eu n-am decât o singură rugăciune... şi-am s-o repet până-mi
va înţepeni limba... Catherine Earnshaw, să n-ai linişte câtă vreme sunt eu în
viaţă! Ai spus că eu te-am ucis... atunci vino şi mă urmăreşte! Cei ucişi îşi
urmăresc ucigaşii, cred. Rămâi cu mine întotdeauna! Fă-mă să înnebunesc, numai
nu mă părăsi în abisul ăsta unde nu te pot găsi! O, Doamne! Nu găsesc cuvinte!
Nu pot trăi fără viaţa mea! Nu pot trăi fără sufletul meu!
De aici
poţi vedea deosebirea dintre sentimentele noastre: dacă el ar fi fost în locul
meu, şi eu în al lui, cu toate că-l urăsc cu o ură care mi-a înveninat viaţa,
niciodată n-aş fi ridicat mâna împotriva lui. Mă poţi privi cu neîncredere
dacă-ţi place! Eu nu i-aş fi interzis niciodată s-o vadă, atâta vreme cât ea ar
fi dorit acest lucru. Dar în clipa în care nu i-ar mai fi păsat de el, i-aş fi
smuls inima lui Linton şi i-aş fi băut sângele! Până atunci însă - şi, dacă nu
mă crezi, nu mă cunoşti - până atunci aş fi murit încetul cu încetul, fără să
mă fi atins măcar de un fir de păr din capul lui!
Îţi spun că
aproape am atins paradisul meu, căci paradisul altora e cu desăvârşire lipsit
de importanţă pentru mine şi nu-l râvnesc.
