Playlistul de iarnă

Decembrie se încheie şi eu am descoperit că nu am făcut niciun fel de playlist pentru iarnă, deşi de anotimpul ăsta se leagă unele dintre melodiile mele preferate. Crăciunul a trecut, Revelionul bate la uşă şi eu nu pot să mă gândesc la altceva decât la câte am de făcut pentru olimpiada de română. Mi-e groază atunci când prevăd cum va fi semestrul II; până acum, văd doar o gaură neagră în care o să încerc să nu mă afund.

Meanwhile, o să fac playlistul ăsta şi o să revin la sentimente mai bune.

1. Tori Amos - Winter

Categoric una dintre favoritele mele, probabil pentru că mă şi regăsesc în versuri. E numai bună de ascultat când afară ninge, iar tu stai în casă şi bei o ciocolată caldă. Doar că până acum nu a prea nins şi ciocolata caldă mi s-a terminat.

2. Coldplay – Christmas Lights

Deşi recent am tot marşat pe God put a smile upon your face de la ei, am văzut videoclipul pe MTV Rocks şi mi-am adus aminte de anul trecut, în Bucureşti, la Starbucks, când au băgat melodia asta, iar eu mă afundam în fotoliu şi mâncam prăjituri cu vanilie şi scorţişoară.

3. Train – Shake up Christmas

Coca Cola.

4. Wham – Last Christmas

E clasică şi n-ar trebui să lipsească vreodată din playlistul de Crăciun.

5. Frank Sinatra – Jingle Bells, Let it snow!

Versiunile lui sunt preferatele mele de Crăciun. Când eram mai mică aveam o slăbiciune pentru vocea sa. Şi încă mai păstrez slăbiciunea asta.

6. Mumford and Sons – Winter Winds

White blank page rămâne preferata mea de la ei, dar nici Winter Winds nu e de neglijat. Acum câteva luni, am integrat refrenul într-o compunere. Eram foarte mândră de ea. ♥

7. Bon Iver – For Emma

Recent am aflat că numele trupei vine de la franţuzescul bon hiver ( h-ul nu se citeşte ), care înseamnă ''o iarnă bună'' sau ''să ai o iarnă bună!''. Iar versul My knees are cold mă face să mă gândesc la frig şi la pături călduroase.

8. Vivaldi - Winter

Am devenit foarte ataşată de Anotimpurile lui Vivaldi. Întotdeauna îmi imprimă o stare plăcută şi mă ajută să mă concentrez la ceea ce am de făcut.

Chiar mă gândeam să pun şi Mistletoe de la Justin Bieber. Cred că o să devin fan, nu glumesc. Dar apoi mi-am amintit de chestia asta şi mi s-a părut mult mai drăguţă: 

Care este cea mai mare temere a voastră?

Liber pentru comentarii.

Once upon a December

Îmi ascundeam mâinile în mânuşile mari şi catifelate ale tatei. El mă arunca în zăpada înaltă de câţiva metri, eu râdeam şi mama ţipa la el să nu mai facă asta pentru că puteam să răcesc. Aruncam cu bulgări, făceam îngeri şi oameni de zăpadă şi încercam să mă dau cu sania, dar inevitabil ajungeam să mă lovesc.

Făceam cozonaci, iar tot apartamentul mirosea delicios. Mă duceam încontinuu în bucătărie ca să studiez fiecare mişcare a mamei în timp ce gătea. Dana şi Gabriela veneau acasă şi eu eram cea care stătea la uşă să le întâmpine. Le îmbrăţişam şi le rugam să nu mai plece iar, dar mereu plecau. Îmi puneam pantofii tatei şi îi luam servieta, apoi mă duceam la uşă, pretextând că ,,am afaceri de rezolvat’’.

În seara de Ajun ar fi trebuit să mă culc, dar eu mă dădeam jos din pat şi stăteam la uşa camerei mele, privind uşa de la intrare şi aşteptându-l pe Moş să vină să-mi aducă jucăriile. În cele din urmă, somnul mă învingea şi mă culcam la loc. Dimineaţa găseam cadourile sub brad şi mă miram neîncetat de cât de ,,pezevenghi’’ e Moşul ăsta. Încă mai credeam că există Moş Crăciun.

Odată, într-un Decembrie, eram fericită.

Desprindere

În ultimul timp nu m-am mai ocupat de blog aşa cum obişnuiam şi aşa cum ar fi trebuit. Nu i-am mai acordat aceeaşi atenţie ca înainte şi asta mă întristează. În definitiv, e unul dintre puţinele hobbyuri pe care am reuşit să le practic o perioadă atât de lungă de timp.

Am citit Învierea lui Tolstoi şi Gemenii lui Cărtărescu, iar momentan mă ocup de Lumea Sofiei a lui Gaarder. Tolstoi a fost o gură de aer proaspăt, exact ceea ce aveam nevoie, mă simţeam deja sufocată şi rarefiată. Mi-a schimbat anumite concepţii, care s-au dovedit mai superficiale decât m-aş fi aşteptat. Lumea Sofiei mi-a retrezit interesul pentru filozofie, adormit, ca multe alte lucruri, pe deasupra regăsindu-mă în psihodramele lui Andrei al lui Cărtă.

Am început să ascult mult mai des muzică clasică: Haydn, Vivaldi, Bach, Tchaikovsky, Mozart. Mă relaxează terifiant de mult. Parcă aş lua sedative cu pumnul. Sedative care au un efect mai mult decât benefic asupra mea. Plus că mă ajută să mă concentrez pe ceea ce am de făcut, abilitate care mi-a dispărut în ultima perioadă, când aveam cea mai mare nevoie de ea.

Încerc să ies din micul, închistatul meu univers, delimitat de patru pereţi albi cu picturi de Andrei Damo. Deşi am devenit un veritabil şoarece de bibliotecă, îmi doresc groaznic să ies Afară, oricât de neclare şi incerte sunt contururile lui Afară. Nu sunt sigură dacă o să reuşesc să fac ceva în privinţa asta. Parcă îmi lipseşte o parte-cheie din puzzle şi acum trebuie să-mi storc creierii ca să aflu care. Momentan, oscilez între lene şi nepăsare crasă, ultima fiind un paradox tipic introspecţiilor mele.

Să nu uit că mi-a revenit spiritul creator şi mai-mai că aş începe din nou să scriu. Mai-mai.