Abstinenţă

Mă simt puţin ameţită. Nu, nu am băut nimic, după cum am mai spus ( de vreo trei ori, cred ) weekend = abstinenţă. Cu alte cuvinte, în weekend nu beau nimic. Şi chiar dacă aş bea, ar dura prea mult şi ar costa prea multe beri ca să pot să mă îmbăt.

Totuşi, când aproape toţi cei din jurul tău sunt beţi şi într-o stare ciudată de euforie, când unele persoane îşi pun tricoul pe dos ( nu dau nume ) şi când majoritatea se clatină pe propriile lor picioare, începi şi tu să ameţeşti. Pur şi simplu, euforia beţiei e molipsitoare. And it kinda got me too...

Finally, cum spunea şi Brînduşa, a fost o seară ciudată. ☻

Leapşa livrescă

Aş fi făcut articolul despre credinţă pe care l-am promis, dar leapşa era mult mai la îndemână. Plus, duhul creaţiei şi cu mine ne întâlnim zilnic la o cafea şi scriem. De fapt, el mă inspiră, eu scriu.

Pentru această leapşă, înşiruie câte o carte preferată al cărei titlu începe cu câte o literă din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi Q, X sau K, o poţi înlocui cu o carte preferată care conţine acea literă în titlu. Ai voie să pui în lista ta şi cărţi care nu aparţin beletristicii.

Aşadar, here we go :

A – Absalom, Absalom! – William Faulkner
B – Bel-Ami – Guy de Maupassant
C – Celei care mă judecă – Alessandro Perissinotto
D – Drumul – Cormac McCarthy
E – Eseu despre orbire – José Saramago
F – Fantoma de la Operă – Gaston Leroux
G – Caietele lui Serafino Gubbio, operator – Luigi Pirandello
H – Huliganii – Mircea Eliade
I - Iarna vrajbei noastre – John Steinbeck
Î - Întoarcerea din rai – Mircea Eliade
J – Mândrie şi prejudecată – Jane Austen
K – ( aici nu pot să trişez în niciun fel, aşa că las liber până citesc Anna Karenina )
L – Lolita – Vladimir Nabokov ( deşi am ales cu greu )
M – Maestrul şi Margareta – Mihail Bulgakov ( şi aici am avut de unde alege )
N – Noaptea umbrelor – Agatha Christie
O – O să vină şi primăvara, Bandini! – John Fante
P – Pe aripile vântului – Margaret Mitchell
Q – ( nici aici nu pot să trişez, aşa că las liber până când voi citi Don Quijote )
R – Romanul adolescentului miop – Mircea Eliade
S – Să ucizi o pasăre cântătoare... – Harper Lee
Ş – Şoareci şi oameni – John Steinbeck
T – Toţi oamenii sunt muritori – Simone de Beauvoir
Ţ – Cei frumoşi şi blestemaţi – Francis Scott Fitzgerald
U – Un veac de singurătate – Gabriel García - Márquez
V – Vraciul. Profesorul Wilczur – Tadeusz Dolega – Mostowicz
W – Winnetou – Karl May ( n-am avut altă opţiune )
X – Crima din Orient Express – Agatha Christie
Y – Jane Eyre – Charlotte Brontë
Z – Zece negri mititei – Agatha Christie


Leapşa o trimit la Crina, Adelina si Alecs, dar e disponibilă pentru toţi.

Eu, romanciera

Duhul creaţiei îmi dă târcoale în ultimul timp şi poate de aceea nu am mai deschis ''Pe aripile vântului'' în ultima vreme. Nu pentru că nu mi-ar plăcea cartea ( personal, cred că poate deveni cartea mea preferată ), ci pentru că, în mod conştient, refuz să mai citesc ce au scris alţii şi îmi doresc să fiu eu cea care scrie. Într-un fel, Margaret Mitchell, deşi decedată, mă impulsionează să scriu. Mă ambiţionează, aşadar încerc să-mi transform visele în realitate, deoarece premiul Nobel pentru literatură nu se acordă pe ochi frumoşi.

De aceea, blogul trece acum pe planul secund, iar Pulitzerul răsare undeva, departe, la orizont, în ceaţă.

E vina mea. Dar...

În ultimii trei ani, trăiesc un paradox. Mă plâng de singurătate şi îi acuz pe toţi pentru că nu le pasă de mine. Şi, în acelaşi timp, sunt introvertită. Sunt tăcută, timidă şi nu las pe nimeni să treacă prin armura mea de invizibilitate.

Atunci, de ce mă mai plâng atât? De ce sunt atât de revoltată când, poate, din vina mea mă simt singură? Îi acuz pe toţi şi, totuşi, nu las pe nimeni să se apropie. Acum, descoperind adevărul, îmi dau seama că este posibil ca eu să fiu cea responsabilă pentru singurătatea mea. Ironic, nu? În alte condiţii, mi-aş fi râs în faţă. În aceste condiţii... Nu pot decât să constat amarul adevăr şi să-l înghit cu tot cu coajă.

Şi totuşi... Haideţi, recunoaşteţi. Câtora dintre voi le-a păsat cu adevărat? Câţi dintre voi chiar aţi vrut să mă cunoaşteţi? Câţi dintre voi aţi mirosit că e ceva putred la mijloc în timiditatea şi în superficialitatea mea simulată? Sincer. V-aţi mulţumit cu ce aţi văzut. Ochii voştri s-au mulţumit cu aparenţele şi nu au căutat nimic mai departe. Şi de ce să fiu ipocrită şi să nu recunosc că poate şi eu am făcut asta? Poate şi eu m-am mulţumit doar văzând o faţă drăguţă sau mai puţin drăguţă. Poate nu am căutat interiorul. Poate pentru că nu mi-a păsat. Şi ştiu că, poate, nici vouă nu v-a păsat. De aceea, nu vă acuz şi vă acuz. Sunt o persoană paradoxală cu dorinţe şi sentimente paradoxale, probabil va trebui să vă împăcaţi cu asta.

Aşadar, recunosc. E vina mea. Sunt propria mea victimă. Tăiaţi-mi capul. Dar... e şi vina voastră. Şi dacă v-aţi simţit vreodată singuri din aceeaşi cauză ca şi mine... E şi vina mea. Îmi pare rău.

Miercuri, 13

[ Întârziat, scris pe vineri, 15 ]

Singurul lucru special la ziua de miercuri, 13 este însuşi faptul că nu este nimic special la ea. Face parte din lungul şir al zilelor care îşi urmează existenţa monotonă şi se pierd cu o clipă înainte de miezul nopţii. Miercuri, 13 este la fel ca ziua trecută, cu excepţia faptului că Ea este miercuri, 13.

Femeia brunetă stă la geam şi priveşte câţiva copii care se joacă printre blocuri, lovind maşinile şi inhalând nepăsători praful care se ridică în aer. Scrumiera e plină de chiştocuri şi ea încă mai fumează. Pe masă şi-a aruncat manualul cu teste pentru şcoala de şoferi şi nişte foi măzgălite cu pix roşu. Singurul motiv pentru care învaţă să conducă este libertatea. Vrea să nu mai depindă de nimeni, să se urce în maşină şi să dea dracu’ totul, să provoace nişte încălzire globală şi, eventual, să buşească maşina altcuiva. Apoi ar vedea ea cum va scăpa de amendă. Oricum, nu asta conta.

Plecă de la geam şi aruncă o privire în sufragerie. Fetiţa aranja câteva cubuleţe într-un fel de construcţie futuristă. Avea o mină serioasă, adeseori încruntându-se şi privind castelul/blocul/casa pe care îl/o construia. Se rotea în jurul construcţiei şi mai punea câte un cubuleţ, apoi îşi întreba păpuşa îmbrăcată în costum tirolez ce părere are. Mulţumim tuturor creatorilor de păpuşi pentru păpuşile care nu vorbesc. Astfel, fetiţa va ajunge următorul Gaudi.

Femeia se întoarse în bucătărie şi începu să pregătească ceva de mâncare. Între timp, mai trăgea câte un fum şi mai măzgălea un răspuns pe foaie. Deschise geamul şi mai tare şi lăsă un aer moleşitor să intre în apartament. Se duse şi luă o gură de whiskey din dulap. E obositor să faci atât de puţin şi e obositor să faci nimic. Nimicul e mai complicat decât totul. Din fericire, e un nimic cu multe faţete.

Cerul e albastru şi pământul gri. E gri din cauza asfaltului, a fumului de ţigară sau a oamenilor care îl populează? Bine că nu putem zbura.

Atunci, e bizar să spun că miercuri, 13 mi-a schimbat viaţa? Nu e nimic special în legătură cu miercuri, 13. Miercuri, 13 e chiar un nimic. Şi, poate, tocmai din cauza asta e special. Dar e mai uşor să însemni nimic decât să însemni totul. Parcă aşa spunea un roman siropos de supermarket. Adevărul este că miercuri, 13 e… e o enigmă. Să-l lăsăm să rămână doar aşa. Pentru tine, pentru mine, pentru noi toţi, e doar miercuri. 13.

Pescăruşi

Nu am prea mult timp să postez acum, din nefericire. N-am dispărut, nu m-am ascuns într-o cavernă, doar am plecat la mare. Am spus că am revenit cu forţe proaspete şi am vorbit serios. Doar că momentan îmi redirecţionez forţele proaspete.

Iubesc mirosul sărat al mării şi iubesc să aud şi să văd pescăruşii zburând deasupra mea. Îmi dă un sentiment măreţ. Nu ştiu cum să-l explic, dar este atât de profund şi atât de înduioşător încât simt cum fiecare celulă din corpul meu vibrează. Marea a avut întotdeauna efectul ăsta asupra mea. Este bizar să mă simt atât de legată de ea? Dacă da, înseamnă că este doar încă una din ciudăţeniile mele.

Ştiu că am spus ceva despre o leapşă livrească furată de la Tomată, dar am de gând să o amân câteva zile. Am de gând să risc, călcând pe un teren minat şi vorbind despre credinţă. Am ideile fixate în minte, singurul lucru pe care trebuie să-l fac acum este să le organizez şi să le aştern pe hârtie. Mai bine spus, pe blog.

Back in black

În primul rând, vreau să mă scuz pentru absenţa de o săptămână şi încă câteva zile. În prima parte, m-am gândit dacă să-mi şterg blogul sau nu. Dar alegerea a fost mai uşoară decât credeam : am decis să NU. Adevărul este că, după atât de mult timp, tot nu m-am obişnuit cu firea mea ciudată : într-o zi sunt letargică, într-o zi sunt veselă, chiar euforică, fără un motiv întemeiat. Aşadar, ştergerea blogului a fost o decizie luată într-una din zilele mele proaste.

Totuşi, problema încă există : sunt incapabilă să vorbesc despre mine cu adevărat. Despre lucruri superficiale şi de moment, desigur. Despre ce mă defineşte cu adevărat, zero barat. Aşa că, ''misiunea mea'' de acum înainte va fi să încerc să înlătur carapacea asta cu care m-am înconjurat, încetul cu încetul. Nu va fi uşor şi probabil că o să dureze mult, mult timp, dar sunt dispusă să încerc.

În concluzie, I’m back in black. Am făcut câteva schimbări pe ici, pe colo. Acum am tras cu ochiul pe blogul Tomatei şi am văzut o leapşă livrească, pe care am de gând s-o fac şi eu în curând. Aşa, ca să-mi revin în formă. ☻