My manic and I...

N-am niciun plan. Nu ştiu cum o să merg mai departe sau ce-o să fac mai departe. Mă simt... pustiită de tot şi de toate. Parcă am un gol pe dinăuntru şi nu ştiu cum să-l umplu.

În altă ordine de idei, am o mulţime de frustrări. Sunt o frustrată şi accept asta. M-am obişnuit cu temperamentul meu instabil şi cu toate capriciile mele. M-am obişnuit cu ideea că nu voi avea lucrurile după care tânjesc atât de mult şi în schimb voi rămâne cu nişte ''ceva''-uri inutile. Şi să nu uit că lumea îşi face o părere greşită despre mine şi e numai vina mea.

Toate ironiile făcute par că se întorc înapoi la mine, dar nu în forma iniţială. Dacă le-aş fi făcut din răutate, aş fi considerat că merit. Aşa, mă simt doar... o fraieră. Şi nu cred că o să mă schimb vreodată.

Presimt iar o depresie stupidă tip ''nobody loves me''. O să-mi impun depresia asta, ca să sufăr o perioadă bună de timp, iar apoi să mă trezesc la realitate, să îmi spun că am luat o decizie proastă şi să redevin eu cea sarcastică, nepăsătoare şi sigură pe ea ( mai bine spus, să maschez iar cât sunt de vulnerabilă ).

Nu-mi vine să cred că peste trei zile fac 15 ani.

... have no plans to move on.