Playlistul de iarnă

Decembrie se încheie şi eu am descoperit că nu am făcut niciun fel de playlist pentru iarnă, deşi de anotimpul ăsta se leagă unele dintre melodiile mele preferate. Crăciunul a trecut, Revelionul bate la uşă şi eu nu pot să mă gândesc la altceva decât la câte am de făcut pentru olimpiada de română. Mi-e groază atunci când prevăd cum va fi semestrul II; până acum, văd doar o gaură neagră în care o să încerc să nu mă afund.

Meanwhile, o să fac playlistul ăsta şi o să revin la sentimente mai bune.

1. Tori Amos - Winter

Categoric una dintre favoritele mele, probabil pentru că mă şi regăsesc în versuri. E numai bună de ascultat când afară ninge, iar tu stai în casă şi bei o ciocolată caldă. Doar că până acum nu a prea nins şi ciocolata caldă mi s-a terminat.

2. Coldplay – Christmas Lights

Deşi recent am tot marşat pe God put a smile upon your face de la ei, am văzut videoclipul pe MTV Rocks şi mi-am adus aminte de anul trecut, în Bucureşti, la Starbucks, când au băgat melodia asta, iar eu mă afundam în fotoliu şi mâncam prăjituri cu vanilie şi scorţişoară.

3. Train – Shake up Christmas

Coca Cola.

4. Wham – Last Christmas

E clasică şi n-ar trebui să lipsească vreodată din playlistul de Crăciun.

5. Frank Sinatra – Jingle Bells, Let it snow!

Versiunile lui sunt preferatele mele de Crăciun. Când eram mai mică aveam o slăbiciune pentru vocea sa. Şi încă mai păstrez slăbiciunea asta.

6. Mumford and Sons – Winter Winds

White blank page rămâne preferata mea de la ei, dar nici Winter Winds nu e de neglijat. Acum câteva luni, am integrat refrenul într-o compunere. Eram foarte mândră de ea. ♥

7. Bon Iver – For Emma

Recent am aflat că numele trupei vine de la franţuzescul bon hiver ( h-ul nu se citeşte ), care înseamnă ''o iarnă bună'' sau ''să ai o iarnă bună!''. Iar versul My knees are cold mă face să mă gândesc la frig şi la pături călduroase.

8. Vivaldi - Winter

Am devenit foarte ataşată de Anotimpurile lui Vivaldi. Întotdeauna îmi imprimă o stare plăcută şi mă ajută să mă concentrez la ceea ce am de făcut.

Chiar mă gândeam să pun şi Mistletoe de la Justin Bieber. Cred că o să devin fan, nu glumesc. Dar apoi mi-am amintit de chestia asta şi mi s-a părut mult mai drăguţă: 

Care este cea mai mare temere a voastră?

Liber pentru comentarii.

Once upon a December

Îmi ascundeam mâinile în mânuşile mari şi catifelate ale tatei. El mă arunca în zăpada înaltă de câţiva metri, eu râdeam şi mama ţipa la el să nu mai facă asta pentru că puteam să răcesc. Aruncam cu bulgări, făceam îngeri şi oameni de zăpadă şi încercam să mă dau cu sania, dar inevitabil ajungeam să mă lovesc.

Făceam cozonaci, iar tot apartamentul mirosea delicios. Mă duceam încontinuu în bucătărie ca să studiez fiecare mişcare a mamei în timp ce gătea. Dana şi Gabriela veneau acasă şi eu eram cea care stătea la uşă să le întâmpine. Le îmbrăţişam şi le rugam să nu mai plece iar, dar mereu plecau. Îmi puneam pantofii tatei şi îi luam servieta, apoi mă duceam la uşă, pretextând că ,,am afaceri de rezolvat’’.

În seara de Ajun ar fi trebuit să mă culc, dar eu mă dădeam jos din pat şi stăteam la uşa camerei mele, privind uşa de la intrare şi aşteptându-l pe Moş să vină să-mi aducă jucăriile. În cele din urmă, somnul mă învingea şi mă culcam la loc. Dimineaţa găseam cadourile sub brad şi mă miram neîncetat de cât de ,,pezevenghi’’ e Moşul ăsta. Încă mai credeam că există Moş Crăciun.

Odată, într-un Decembrie, eram fericită.

Desprindere

În ultimul timp nu m-am mai ocupat de blog aşa cum obişnuiam şi aşa cum ar fi trebuit. Nu i-am mai acordat aceeaşi atenţie ca înainte şi asta mă întristează. În definitiv, e unul dintre puţinele hobbyuri pe care am reuşit să le practic o perioadă atât de lungă de timp.

Am citit Învierea lui Tolstoi şi Gemenii lui Cărtărescu, iar momentan mă ocup de Lumea Sofiei a lui Gaarder. Tolstoi a fost o gură de aer proaspăt, exact ceea ce aveam nevoie, mă simţeam deja sufocată şi rarefiată. Mi-a schimbat anumite concepţii, care s-au dovedit mai superficiale decât m-aş fi aşteptat. Lumea Sofiei mi-a retrezit interesul pentru filozofie, adormit, ca multe alte lucruri, pe deasupra regăsindu-mă în psihodramele lui Andrei al lui Cărtă.

Am început să ascult mult mai des muzică clasică: Haydn, Vivaldi, Bach, Tchaikovsky, Mozart. Mă relaxează terifiant de mult. Parcă aş lua sedative cu pumnul. Sedative care au un efect mai mult decât benefic asupra mea. Plus că mă ajută să mă concentrez pe ceea ce am de făcut, abilitate care mi-a dispărut în ultima perioadă, când aveam cea mai mare nevoie de ea.

Încerc să ies din micul, închistatul meu univers, delimitat de patru pereţi albi cu picturi de Andrei Damo. Deşi am devenit un veritabil şoarece de bibliotecă, îmi doresc groaznic să ies Afară, oricât de neclare şi incerte sunt contururile lui Afară. Nu sunt sigură dacă o să reuşesc să fac ceva în privinţa asta. Parcă îmi lipseşte o parte-cheie din puzzle şi acum trebuie să-mi storc creierii ca să aflu care. Momentan, oscilez între lene şi nepăsare crasă, ultima fiind un paradox tipic introspecţiilor mele.

Să nu uit că mi-a revenit spiritul creator şi mai-mai că aş începe din nou să scriu. Mai-mai. 

Cummings

)when what hugs stopping earth than silent is

by e. e. cummings 

 

)when what hugs stopping earth than silent is 

more silent than more than much more is or 

total sun oceaning than any this 

tear jumping from each most least eye of star 

and without was if minus and shall be 

immeasurable happenless unnow 

shuts more than open could that every tree 

or than all life more death begins to grow 

end's ending then these dolls of joy and grief 

these recent memories of future dream 

these perhaps who have lost their shadows if 

which did not do the losing spectres mime 

until out of merely not nothing comes

only one snowflake(and we speak our names

Rămâi, adică adio.

Oscilez între euforie totală şi irascibilitate. Şi asta numai din cauza ta. Aş vrea să nu fii atât de laş încât să fie nevoie să aflu mereu de la Georgel, Ileana şi Căţel ce vrei şi ce crezi tu. Aş vrea să ai tupeul să vorbeşti deschis cu mine. Dar se pare că nu ai.

M-am săturat ca toată lumea să se uite la mine de parcă m-aş afla în mijlocul agoniei. Nu, nu mă aflu, nici pe departe. E prima oară anul ăsta când sunt complet împăcată şi mulţumită de mine însămi. Sunt fericită. Feri, feri, fericită. Excluzând stresul de la şcoală şi comportamentul tău, mă simt minunat. Şi comportamentul tău mă enervează pentru că denotă... nu ştiu exact ce denotă dintre imaturitate şi laşitate. Posibil amândouă. Şi nu cred că vrei să-mi transmiţi vreun mesaj, pentru că ştii prea bine că nu e nevoie.

M-am aflat într-o situaţie exact ca a ta şi am reacţionat mult, mult mai bine decât ai făcut tu. Ceea ce m-a surprins, pentru că nu mă aşteptam la asta din partea mea. Mă credeam mai laşă. Şi tu m-ai surprins pentru că te credeam... în fine, nu te credeam aşa. Am încercat să mă comport normal, pentru că aşa era normal. Pentru mine, nu se schimbase nimic. Mă simţeam perfect cu P mare, chiar şi când am aflat ce crezi tu ( de la Gicuţă, doar nu de la tine, Doamne fereşte! ). Dar tu probabil nu eşti capabil de asta. Sau poate că nu ai vrut asta.

Ceea ce mi-ai spus scris atunci e un rahat. Probabil aveai intenţii bune, dar care nu au dat roade. Despre ce prietenie vorbeşti? Prietenia, cel puţin în opinia mea, se construieşte în luni de zile. Şi am putea să bifăm asta dacă am fi depăşit graniţa aia de amiciţie. Dar nu am depăşit-o. N-am vorbit niciodată despre ceva cu adevărat serios. Am fost şi sunt ferm convinsă că te cunosc şi nu te cunosc. Asta mă face să mă întreb ce naiba a fost în capul meu.

Probabil că ăsta e ultimul articol în care vorbesc despre tine. Cred că începe să-mi treacă. Şi e vina ta. Dacă a fost un fel de strategie, a mers ca unsă. E posibil să rămâi prin preajmă. Dar pentru mine... e deja ca şi cum nu ai mai fi.

15

Oficial, am 15 ani şi 7 zile. Neoficial, nu mă simt de parcă aş avea 15 ani şi 7 zile. Nu mă simt cu nimic mai bună, nu mă simt o variantă îmbunătăţită a Ralucăi de 14 ani şi 364 de zile. Probabil am depăşit entuziasmul copilăresc pe care îl aveam când se apropia ziua mea. Ceea ce e... dezamăgitor.

Vreau să vă mulţumesc tuturor, pentru că sunteţi nişte prieteni minunaţi, sunteţi mai buni decât aş fi sperat vreodată şi, sincer, m-aţi făcut să mă simt specială pentru câteva ore din viaţa mea. Nu spun asta ca să vă linguşesc, pentru că nu-mi stă în fire. O spun pentru că este adevărat, şi sunt perfect conştientă că nu am fost întotdeauna o prietenă prea bună, dar de dragul vostru s-ar putea să încerc să schimb asta.

Cred că aş putea să mulţumesc şi celor 6 miliarde de oameni care sunt pe Terra pentru că există. Mă în acea stare exaltată în care iubesc tot ceea ce mă înconjoară. Deşi, în starea mea... probabil s-ar cuveni opusul.

De fiecare dată când mă gândeam la felul în care aş reacţiona în situaţia asta, vedeam numai lacrimi, depresii, stare permanentă de angoasă. Acum, că sunt în situaţia asta... nu mă afectează. Surprinzător, dar nu sunt tristă, nu sunt supărată, nu sunt geloasă, nu sunt frustrată. Mai bine spus, nu mai sunt. O schimbare radicală de săptămâna trecută. Şi nu găsesc niciun motiv pentru care s-a petrecut schimbarea, pot numai să constat prezenţa ei.

Sunt.. incredibil de fericită. Euforică. E pentru prima dată într-o perioadă lungă de timp când mă simt aşa. Şi pentru asta îţi mulţumesc Ţie, care nu ai făcut nimic care să mă facă să mă simt aşa, dar totuşi mă simt aşa. Îţi mulţumesc pentru asta. Şi pentru multe altele, dar în principiu pentru asta.

[ Postul ăsta a fost scris acum patru-cinci zile, dar n-am avut timp să-l public până acum.]

My manic and I...

N-am niciun plan. Nu ştiu cum o să merg mai departe sau ce-o să fac mai departe. Mă simt... pustiită de tot şi de toate. Parcă am un gol pe dinăuntru şi nu ştiu cum să-l umplu.

În altă ordine de idei, am o mulţime de frustrări. Sunt o frustrată şi accept asta. M-am obişnuit cu temperamentul meu instabil şi cu toate capriciile mele. M-am obişnuit cu ideea că nu voi avea lucrurile după care tânjesc atât de mult şi în schimb voi rămâne cu nişte ''ceva''-uri inutile. Şi să nu uit că lumea îşi face o părere greşită despre mine şi e numai vina mea.

Toate ironiile făcute par că se întorc înapoi la mine, dar nu în forma iniţială. Dacă le-aş fi făcut din răutate, aş fi considerat că merit. Aşa, mă simt doar... o fraieră. Şi nu cred că o să mă schimb vreodată.

Presimt iar o depresie stupidă tip ''nobody loves me''. O să-mi impun depresia asta, ca să sufăr o perioadă bună de timp, iar apoi să mă trezesc la realitate, să îmi spun că am luat o decizie proastă şi să redevin eu cea sarcastică, nepăsătoare şi sigură pe ea ( mai bine spus, să maschez iar cât sunt de vulnerabilă ).

Nu-mi vine să cred că peste trei zile fac 15 ani.

... have no plans to move on. 

 

Leapşa muzicală II

Acum mult, mult timp am făcut Leapşa muzicală I. Cred că era timpul să fac şi o continuare, mai ales că în ultimele câteva luni mi-am îmbogăţit gusturile muzicale.

Day 1 – Your favourite song from a movie soundtrack

Prince – Purple rain

Day 2 – Your favourite cover

Nirvana – The man who sold the world

Day 3 – Your favourite song by an artist who is now dead

Jimi Hendrix - Voodoo child  

Day 4 – Your favourite song from the 1970’s

Queen – Bohemian Rhapsody

Day 5 – Your favourite song from the 1980’s

Guns N’Roses – Sweet child o’mine

Day 6 – Your favourite song from the 1990’s

Radiohead – Creep

Day 7 – Your favourite song from a Disney soundtrack

Phineas & Ferb - Bluse

Day 8 – Your favourite song from a girl group/band

Alina Manole – Luna pătrată

Day 9 – Your favourite song by a boy band/group

Red Hot Chili Peppers – Under the bridge

Day 10 – The first single you ever owned/downloaded

Ennio Morricone – Arena Concerto ( mai mult pentru tata ) ☻

Day 11 – The song with the best music video

Damien Rice – 9 Crimes

Day 12 – The perfect song for background music

Beethoven – Moonlight sonata

Day 13 – A song that inspires you

Leonard Cohen – Hallelujah ( prefer varianta lui Jeff Buckley :3 )

Day 14 – Your favourite piece of classical music

Mozart - Lacrimosa

Day 15 – A song that makes you feel embarassed

Michael Jackson – Man in the mirror

Day 16 – A song that reminds you of your school days

Nickelback - Photograph

Day 17 – A song that annoys you

Secondhand Serenade – Your call

Day 18 – A song that is under rated

Tori Amos - Winter

Day 19 – A song that is over rated

Aerosmith – Walk this way 

Day 20 – A song you’re always singing

Ray Charles – Hit the road Jack 

Day 21 – A song you love but reminds you of bad times

Rolling Stones – You can’t always get what you want

Day 22 – A song that you hated at first that you grew to like

Kelly Family – Fell in love with an alien

Day 23 – The best song to get the party started

AC/DC – Highway to hell

Day 24 – The best song to play while working

Fool’s Garden – Lemon tree

Day 25 – A song that changed your opinion of it’s artist

Judas Priest – Angel 

Day 26 – A song you’ve been meaning to buy/download but haven’t yet

The Pixies – Where is my mind

Day 27 – The last song you played/sung or listened to

Selah Sue- Mommy

Day 28 – The song you’d sing first on karaoke ( if you had to )

Depeche Mode – Enjoy the silence 

Day 29 – The best song to relax to

TV on the Radio - DLZ

Day 30 – The best song to wake up to

Regina Spektor - Hero

When doves cry

Mă scoţi din minţi. Rău de tot. Nu-mi aduc aminte ultima dată când am fost atât de irascibilă. Sufăr de mood swing, mulţumită ţie.

Cum, spuneam, mă scoţi din minţi în cel mai oribil mod posibil.

Şi totuşi...

Viaţa... cu Louie

Dacă mai era vreun dubiu că ''Viaţa cu Louie'' este desenul meu animat preferat, îl înlătur acum.

De fapt, mai corect, s-ar numi Viaţa cu Andy, pentru că Andy a fost şi rămâne my all time favourite. Are de departe cele mai bune glume. Pe lângă el, geniul comic al lui Louie păleşte. Şi acum îmi aduc aminte cât de extaziată eram în fiecare zi când începea Viaţa cu Louie. Acum, mi-a cam dispărut entuziasmul specific copilăriei. And that’s a shame.

Acum mai mult timp am făcut, just for fun, un top 10 cu fragmentele mele preferate. Şi, cum mă aflu într-o criză de inspiraţie pentru alte subiecte, le postez acum.

10.Link ( bărbatul orb ): Câinele ăsta a încercat să mă muşte.
Andy: Ce, eşti orb? Ţi-a salvat viaţa!

9. [ vorbind despre tractor ]
Andy: Priveşte, fiule: tractorul John Doe XR-2350. Şi ştiu totul despre el. Hai, poţi să mă întrebi orice vrei!
Louie: Ce e...
Andy: Acest tractor are 360 de cai putere, 12 supape şi un motor cu 6 cilindri care mănâncă nori! Poate alerga pe un câmp cu fân mai repede decât o tornadă din Kansas. Hai, mai pune-mi o întrebare! Spune! Te ascult.
Louie: Bine. Câte...
Andy: Această maşină are un buton special: la o simplă apăsare, o singură apăsare, motorul e pus în funcţiune şi eşti gata de plecare. Nu mă mai menaja.
Louie: Cât cântăreşte?
Andy: Mă bucur că ai întrebat. Motorul acesta cântăreşte... păi, cântăreşte enorm, de unde vrei să ştiu? Întinde-te pe jos şi trec peste tine, poate îmi spui chiar tu!

8. [ La restaurantul chinezesc ] Andy ( către chelner ): 3 dolari pentru puiul cu bambus? Ce faci, ni-l bagi tu în gură?

7. [ Louie, citind Shakespeare ]
Louie: Ce lucru fără de asemănare este omul! Ce nobil!
Andy: Că veni vorba de lucru, vii să-mi dai o mână de ajutor?
Louie: Mâine, mâine şi iar mâine...
Andy: Nu mâine, astăzi!
Louie: A duşmanilor năvală să aştepte! Acum prezentul grabnic cere rezolvare!
Andy: Mi-a fost mai uşor să pricep germana în Salermo...

6. Aura: Andy, va trebui să alegi: ori familia, ori albinele.
[ după câteva secunde ]
Andy: Pot să mă mai gândesc?

5. Andy: Am trecut prin multe.
Louie: Cine? Noi doi, tată?
Andy: Nu tuuuuu! Ramblerul...

4. Louie: Tată, unde ţi-e inima?
Andy: La omul de tinichea.

3. [ Pregătind tortul surpriză de ziua lui Andy ]
Aura: Gata. 1, 2, 3...
Louie şi Tommy: Mulţi ani trăiască...
Andy ( trezindu-se ): Aaaaa, foc în casăăăă! ( aruncă tortul pe perete )
Louie: Tată, era tortul tău!
Aura: Era o surpriză.
Andy: Da? Ca şi la Pearl Harbour. Păi, eh, intenţia contează. Mersi, Louie. Du-te şi adu-mi puţin tort de pe perete.

2. [ În mijlocul inundaţiilor ]
Andy: Hei, Jensen, ce faci pe acoperiş?
Jensen: Stăm şi noi la soare.
Andy: Veniţi la noi! Jensen: Nu prea cred. E bine aici.
Andy: Cum?! Plouă. Jensen: Nu, nu. Rămânem aici. Cred că se înseninează.
[ Tună şi fulgeră ]
Andy: E strigător la cer, Jensen! Nu se înseninează, e potop! N-ai citit Biblia? Mai întâi a fost pământul, apoi apa...

1. [ despre Rambler ]
Andy: Şi, din curiozitate, spune-mi, cam cât oferea pe frumuseţea asta de maşină?
Louie: 5000 de dolari.
Andy: Cum?! 5000 de dolari...
Louie: Dar tata, iubeşti masina asta!
Andy: Şi pe mama ta o iubesc, dar pentru 5000...

Şi, fără niciun fel de legătură:

Cântă-mi povestea

Depression. Phase One.

fericire, eşti ca spuma mării.
te visez mereu, dar nu ştiu cine eşti.
am auzit de tine doar în poveşti..      

[ versuri luate de pe blogul Anacuzie ]

Portretul lui Dorian Gray ( Quotes )

- O, nu aş putea să-ţi explic. Atunci când îmi place cineva atât de mult, nu îi dezvălui niciodată numele. E ca şi cum aş renunţa la o parte din fiinţa lui.

- Harry, spuse Basil Hallward, privindu-l drept în faţă, fiecare potret care este pictat cu simţire este un portret al artistului, nu al modelului. Modelul nu este decât un accident, o oprtunitate. Nu el este cel dezvăluit de către pictor, ci mai degrabă pictorul este cel care, pe pânza pictată, se dezvăluie pe sine însuşi. Motivul pentru care refuz să expun acest tablou este că mi-e teamă să nu fi dezvăluit în el secretul propriului meu suflet.

Eu ştiu să fac diferenţa între oameni. Îmi aleg prietenii după înfăţişarea lor fizică plăcută, cunoştinţele după caracterul lor de valoare şi duşmanii după valoarea lor intelectuală. Niciun om nu poate fi destul de atent în alegerea duşmanilor săi. Eu nu am niciun duşman care să fie prost. Cu toţii sunt oameni de o mare forţă intelectuală şi, drept urmare, mă apreciază cu toţii. Este oare asta o dovadă de orgoliu din partea mea? Eu zic că este.

- Atunci de ce refuzi să-i expui potretul? întrebă lordul Henry.

- Pentru că, fără să intenţionez, am exprimat prin intermediul lui o oarecare ciudată idolatrie artistică despre care, bineînţeles, nu m-am deranjat niciodată să-i vorbesc.          Nu ştie nimic despre asta. Şi nici nu va şti vreodată. Dar oamenii ar putea bănui, iar eu nu vreau să-mi dezgolesc sufletul în faţa ochilor lor superficiali şi iscoditori. Inima mea nu va fi niciodată pusă sub microscopul lor. Este prea mult din mine în acel tablou, Harry, prea mult din mine!

În ziua de azi, oamenii ştiu cât costă orice, dar nu cunosc valoarea lucrurilor.

Daca această fată poate anima sufletele celor care au trăit fără să aibă suflet, dacă poate aprinde sentimentul frumuseţii în oameni ale căror vieţi sunt sordide şi urâte, dacă-i poate dezbăra de egoism şi le poate aduce lacrimi în ochi pentru nişte amărăciuni care nu le aparţin, merită adoraţia ta, merită adoraţia întregii lumi.

În seara asta, pentru prima oară, am devenit conştientă că Romeo e hidos, bătrân şi sulemenit, că lumina lunii din livadă e falsă, că decorurile sunt vulgare şi cuvintele pe care trebuia să le rostesc nu sunt adevărate, nu sunt cuvintele mele şi nu sunt ceea ce vreau eu să spun. Tu mi-ai adus ceva mai înalt, un lucru pe care orice altă artă nu poate decât să-l oglindească. Tu m-ai făcut să înţeleg ce este dragostea cu adevărat.

Dar tabloul? Ce mai avea de spus în privinţa asta? Deţinea secretul vieţii sale şi îi spunea povestea. Îl învăţase să-şi iubească propria frumuseţe. Oare îl va învăţa să-şi urască şi propriul suflet? Oare îl va mai privi vreodată?

- Fiecare dintre noi are raiul şi iadul în el, Basil, strigă Dorian cu un gest sălbatic de disperare.

Te-am venerat prea mult. Acum sunt pedepsit. Tu te-ai venerat prea mult. Amândoi suntem pedepsiţi.

Câteodată, lucrurile moarte mai zăbovesc pe lumea asta.

- Am să scriu în jurnal în seara asta.

- Ce anume?

- Că un copil care s-a ars iubeşte focul.

La ce-i foloseşte unui om să câştige întreaga lume, dacă îşi pierde propriul suflet?

Dacă tot vorbeam despre imposibil...

... încă nu s-a întâmplat.

E ciudat ce turnură pot lua lucrurile în doar patru zile. Şi este ciudat felul în care lucrurile se întorc la normal în doar două ore.

M-am înşelat. Ego-ul meu, în disperarea lui, a lovit din nou. Nu mi-am dat seama, am crezut că de data aceasta va fi altfel, dar am greşit. Alarmă falsă. Când mi-am dat seama, am avut o senzaţie de déjà vu. Şi nu o senzaţie plăcută de déjà vu.

Şi adevărul e că...e mai bine că s-a întâmplat aşa. Pentru că, în cazul în care nu m-aş fi înşelat, aş fi sfârşit cu inima frântă. De fapt, am avut inima frântă. Timp de... două ore şi zece minute. Am simţit nevoia acută de a vărsa lacrimi, poate şi pentru că nu am mai făcut-o de ceva timp. Şi apoi, ca printr-un declic, s-a dus. Nu mi-a mai păsat. Am avut o revelaţie. Cum ar fi spus Antonia, revelaţia ''Mi se rupe'' ( deşi nu are ce să mi se rupă ).

E mai bine că n-ai aflat ( sunt destul de sigură că nu ai aflat ). Nu ştiu dacă ţi-ar fi păsat prea mult, dar poate că te-am scutit de sentimentul penibil de jenă pe care cred că l-ai fi avut. Şi dacă ''sentimentul'' ( nu ştiu cum să îl numesc altfel ) ar fi fost reciproc... Mai bine că nu a fost. Meriţi ceva mai mult decât o persoană capricioasă şi irecuperabilă, care deşi ar fi vrut să-ţi dea o lună pătrată probabil ar fi făcut vreo tâmpenie şi te-ar fi rănit ( a mai făcut ea asta, cândva, undeva, altcuiva...). Îţi urez toată fericirea din lume şi sper să găseşti pe cineva care să te facă să te simţi iubit cu adevărat. Meriţi asta.

[ C., îmi pare rău că ţi-am ruinat entuziasmul. Dar vei găsi tu o altă direcţie în care să-l canalizezi. ☻]

Eu rămân la statutul meu de persoană celibatară, cu un ego imprevizibil şi niciodată îndrăgostită.

Imposibil

Imposibilul ... cred că tocmai s-a întâmplat.

Şi nu sunt sigură de nimic. Sunt confuză. Prea confuză. Nu mai reuşesc să gândesc cât de cât la rece şi asta mă sperie. Sunt atât de nesigură şi ... mă simt pierdută. Şi nu ştiu cum să găsesc drumul spre ... casa mea? Sau casa ta? Măcar vreau să ajung acasă?

Eşti un bou. Şi aş vrea să te detest, dar nu pot. Evident că nu pot. De fapt, nu e deloc evident, aş putea să fac asta, dar nu pot. Sau poate că nu vreau. Mă crezi că nici măcar nu ştiu? Nu ştiu ce să cred. Nu ştiu ce să fac. Şi ţie nu-ţi pasă. Mai bine că nu-ţi pasă. Sau poate că ţi-ar păsa, dacă ai ştii. Dar nu cred că o să-ţi spun vreodată.

Te iubesc. Nu te iubesc. Te iubesc. Nu te iubesc. Te plac. Nu te plac. Nu ştiu pe care dintre cuvintele astea să le tai.

Tot ce ştiu e că nu ştiu nimic.

P. S. : Tăiaţi S-ul.

Steaua personală

Două lucruri pozitive care te caracterizează : Pozitive?! Hm.

Două motive pentru care te apreciază oamenii : Toleranţă şi imparţialitate

Două lucruri pe care le aduci într-o prietenie : Sunt sinceră şi sunt un bun confesor.

Două obiective de vitor : Intrarea la facultatea de jurnalism/medicină/arhitectură şi o călătorie în jurul lumii.

Două lucruri de care eşti mândră : Participările la olimpiadele naţionale de matematică şi limba română. Şi, acum doi-trei ani, am salvat o pisică. ♥

Două lucruri pe care ai dori să le schimbi la tine : Aş dori să fiu mai încrezătoare în forţele proprii şi mai puţin sensibilă la tot ce se întâmplă în jurul meu.

[ copiată din fişa pentru dirigenţie ]

Puţin Page şi Murakami

Acum mult, mult timp, într-un articol din era mezozoică, am promis să adaug citatele din M-am hotărât să devin prost şi La sud de graniţă, la vest de soare, dar abia acum mi-am adus aminte de ele. Şi cum aveam puţin timp liber... here they are :

-> M-am hotărât să devin prost

Inteligenţa te face nefericit, singuratic, sărac, pe când deghizarea inteligenţei îţi conferă o imortalitate de hârtie de ziar şi admiraţia celor care cred în ce citesc.

Este miercuri, 19 iulie, soarele se hotărăşte în sfârşit să iasă din ascunzătoare. Aş vrea să pot spune, la încheierea acestei aventuri, precum personajul Joker din Full Metal Jacket : sunt într-o lume de rahat, dar sunt viu şi nu mi-e teamă.

Mă bântui pe mine însumi.

Antoine trăise douăzeci şi cinci de ani de toamnă ploioasă; de-acum încolo, fie că va fi iarnă, primăvară, toamnă, pentru conştiinţa lui nu va exista decât domnia nedisputată a verii.

-> La sud de graniţă, la vest de soare

Trăiam cu impresia că eram amândoi fiinţe neîmplinite, în aşteptarea a ceva care să ducă la împlinirea noastră. Şi aşteptam lucrul acesta. Stăteam în faţa unei uşi pe care nu o mai văzusem până atunci. Eram doar noi doi, într-o licărire palidă, ţinându-ne de mână cale de zece secunde.

Promisiunile nu se pot şterge din inimile oamenilor. Ele rămân acolo pentru totdeauna.

Hajime, tristul adevăr este că există lucruri care nu mai pot merge înapoi. O dată ce pornesc înainte, oricâte eforturi ai face, ele nu se mai pot întoarce în punctul în care s-au aflat cândva. Dacă un lucru porneşte strâmb, chiar dacă numai un pic, aşa va merge până la capăt.

Hajime, din poze nu-ţi poţi da seama de nimic, ele sunt doar umbre. Pe Shimamoto cea adevărată n-o să o vezi în fotografii. Ea e cu totul alta.

Eram prea egoist ca să plâng după alţii şi prea bătrân ca să mă plâng pe mine.

Şi doare, şi doare, şi doare...

... să mă îngrop între voi.

Uneori mă enervaţi cumplit. Atât de tare, încât îmi vine să vă înec în acid sulfuric. Nu vă suport şi îmi daţi dureri groaznice de cap. Şi ce mă deranjează şi mai mult este că mă schimbaţi şi pe mine. Tot ce faceţi mă afectează şi pe mine, în mod inconştient. Şi din cauza asta, de multe ori, nici nu pot să vă privesc de furie şi frustrare.

Nu sunt o persoană vindicativă, dar de uitat nu uit niciodată. Că tot făcea profa’ de fizică experimentul acela cu hârtia. Dacă o transformi într-un cocoloş, oricât ai încerca să o aduci la forma iniţială, rămân mult prea multe urme...

Rău de frumuseţe

''Nu spun că a fost un noroc
că te-am cunoscut.
Spun numai că a fost o minune.

Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.

Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.

Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.''

( Nichita Stănescu )

Emoţii şi... nimic.

Azi a fost prima zi de liceu şi... am sentimente amestecate în privinţa ei. A început cu emoţii, a continuat cu indiferenţă, au urmat dezamăgirea şi furia şi s-a încheiat cu resemnarea. Şi totuşi, mailul pe care l-am primit de la Alecs mi-a înseninat ziua şi m-a convins să nu las o zi să strice patru ani. :3

Am mers în cele din urmă La Ruine ( mai corect ar fi ,,la La Ruine’’ ) după ce am cărat manualele ( doar o parte din drum, deoarece Radu s-a comportat ca un adevărat gentleman şi mi le-a dus până acasă ), am băut o Cola, am jucat Mafia şi Macao, la care am avut puţine ( multe ) probleme, având în vedere că nu mai jucasem de ani buni, mă mir că încă mai ştiam măcar parţial cum se joacă. Apoi m-am întors acasă şi n-am făcut mai nimic. Sunt o leneşă incorigibilă.

Sper ca a doua zi de liceu să-mi aducă sentimente mai frumoase decât cea de azi. A, şi ar mai fi ceva ce am vrut întotdeauna să spun :

Sunt liceancăăăăăă!!!!!!

Şi deşi mă tentează să las melodia din Liceenii pentru sfârşit, o să pun melodia de la Joseph Arthur care mă obsedează de câteva zile.

I heard there was a secret chord...

... that David played and it pleased The Lord.

Aştept să vină ploile. Aştept. Aştept. Am căutat ploi în mine, dar am descoperit că sunt secată. Poate am vreun izvor cristalin ascuns între cei doi ventriculi sau cele două atrii, dar, până acum, ascuns a rămas. Şi aştept un semn misterios, sau o întâmplare ciudată, care să aducă ploile. Poate o fluturare a mâinii sau o învârtire a bastonului magic...

But you don’t really care for music, do you?

Autumn's playlist

Am urmat îndemnul lui Alecs şi am întocmit playlistul de toamnă. Este ciudat, poate, dar nu am simţit încă obişnuita mea depresie de toamnă. Depresia care începea cu 1 septembrie şi se termina ... of, dura atât de mult încât nu mai ştiu când se termină. Şi m-am înfiorat azi când am ieşit afară. There must be something in the air...

( ordine aleatorie )

1. Luna Amară – Downtown Jesus
Descrie perfect starea mea obişnuită de toamnă. Atunci când vreau să ies afară, dar mă uit pe fereastră, văd cum plouă, văd cum frunzele cad pe asfalt, aşa că rămân în casă, gândindu-mă că ,, It’s not my day today’’...

2. Carla Bruni – Quelqu’un m’a dit
De fiecare dată când ascult melodia asta, mă gândesc la 500 Days of Summer. Şi când mă gândesc la 500 Days of Summer, mă gândesc la scena din parc cu Tom şi Summer, când se întâlnesc pentru ultima oară, înainte ca el să o cunoască pe Autumn ( observaţi ironia, nu? ).

3. Guns’N Roses – November Rain
Mi-e foarte dragă luna noiembrie. Poate e doar din cauza faptului că sunt născută atunci, poate e ceva mai mult. În orice caz, când ascult November Rain, tânjesc la zilele friguroase de noiembrie.

4. Antonio Vivaldi – Autumn
Vivaldi mi-a lăsat o impresie foarte puternică încă de când eram mică. Prindeam uneori fragmente din Cele patru anotimpuri şi îmi plăceau foarte, foarte mult. Întotdeauna începeam să bâţâi din picior când auzeam fragmentele alerte din Autumn.

5. Daughtry – September
Daughtry a fost, cândva, una dintre formaţiile mele de suflet. Dacă stau să mă gândesc bine, încă este. Doar că, aşa cum fac eu de obicei, ascult până la epuizare o trupă, o vreme nu mai ascult nimic, apoi aud o melodie de-a lor la radio şi o iau de la capăt. September deschide acum noul ciclu.

6. Sleeperstar - Texas Rain
Deşi melodia nu are legătură cu toamna, eu personal, când mă gândesc la ploaia din Texas, mă gândesc pur şi simplu la ploaie. Şi deseori, ploaia o asociez cu toamna. Cu copaci răvăşiţi, cu vânt şi furtuni. Vocea tipului mă răvăşeşte şi pe mine odată cu copacii.

7. Chopin - Raindrops
Raindrops am ascultat-o de curând şi mi-a plăcut foarte, foarte mult. Mă face să mă gândesc la zilele trecute, când eram încă la munte, stăteam pe terasă şi priveam ploaia. Uneori, cred că poţi auzi picăturile de ploaie chiar şi atunci când e soare afară...

Atât deocamdată. Poate o să mai revin cu alte melodii din playlist-ul de toamnă. Adevărul e că majoritatea nici nu au legătură cu toamna, ci doar cu starea depresivă generată de toamnă. Şi sunt atât de multe melodii care mă fac să plâng, indiferent de anotimp, încât e lipsit de sens să le înşir pe toate.

Azi, e lipsit de sens, cel puţin...

De ce iubim femeile?

Trebuie să recunosc că întrebarea asta mi-a dat mult de gândit. Nu pentru că nu aş şti DE CE voi, bărbaţii, iubiţi femeile, ci pentru că mi-a luat mult timp să înşir motivele DIN CAUZA cărora iubiţi femeile. Aşa că, mi-am imaginat un fel de odă dedicată femeilor, scrisă de către femei înşişi. Reprezentanţii sexului masculin mă pot corecta sau adăuga ceva în plus. ☻

,,Noi, femeile – cât de straniu sună asta! Ei bine, noi, femeile, avem ceva aparte. De fapt, avem mai multe lucruri aparte, care ne diferenţiază de voi. Şi e atât de greu să-ţi dai seama de unde să începi...

Suntem graţioase. Avem mişcări de felină, ne mişcăm de parcă am fi din create din porţelan. Ne legănăm uşor atunci când mergem, probabil ca să vă atragem vouă atenţia. Vă seducem prin gesturi rafinate, prin unduiri uşoare ale genelor, prin rochii elegante. Prin atitudinea noastră : sexy, încrezatoare în forţele proprii, şi totuşi atât de gingaşă, plină de o inocenţă ascunsă. Şi recurgem la tot felul de metode pentru a arăta cât mai bine : de cele mai multe ori, pentru voi, bineînţeles. Când râdem, râdem din tot sufletul, chiar şi când gluma nu fusese amuzantă. Dar voi sunteţi adorabili când vă gâdilăm orgoliul. Vorbim despre orice şi despre tot, ascultăm interesate tot ce aveţi de spus, vă tragem delicat de ureche când greşiţi. Vă ascultăm toate idealurile, toate visurile ascunse, şi vă încurajăm să le îndepliniţi. De multe ori, tot ce aveţi nevoie este doar un impuls. Vă luăm apărarea în faţa celorlalţi, chiar şi atunci când au dreptate. Pentru că vă iubim şi pentru că nu am permite nimănui să vă jignească.

Noi vă naştem copiii, ştiţi? Multe dintre noi trec prin ore întregi de travaliu ca să vă aducem urmaşii pe lume. Aveţi cea mai mică idee cât de dureros este? Unele dintre noi vă ameninţă că pe urmatorul il faceti voi. Dar, evident ca tot noi il facem si pe urmatorul, si pe următorul, şi pe următorul... Vă gătim în fiecare zi, vă spălăm şi vă călcăm hainele, mergem la cumpărături, facem curăţenie, vă creştem copiii ( ajutate şi de voi, bineînţeles ). De multe ori, avem şi noi o slujbă. Şi noi vrem să ne realizăm pe plan profesional, aproape la fel de mult ca şi voi. Am vrea să conducem afaceri de unele singure, să facem economii şi să strângem bani pentru facultatea copiilor. Uneori, ne place să facem pe şeful.

Suntem întotdeauna acolo când aveţi nevoie de noi. Stăm în umbră, alinăm, oferim căldură şi afecţiune, dar suntem întotdeauna acolo. Vă mângâiem, vă dăm sfaturi, vă susţinem în ceea ce întreprindeţi, chiar dacă nu suntem de acord. Pentru că în spatele unui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică. Iar când suntem bolnave, nu vrem să vă deranjăm. Ne ridicăm singure din pat şi mergem să pregătim micul dejun pentru voi şi pentru copii. În cele din urmă, e doar o răceală, nu? Cât despre viaţa sexuală... God knows we love it too.

Sunt atât de multe lucruri pe care le facem pentru voi! Vă veghem din umbră, pentru că, uneori, sunteţi doar nişte copii. Şi ştim că munciţi din greu, că vă străduiţi pentru noi, aşa că vă înapoiem ajutorul însutit. Suntem atât de sensibile, atât de fragile, şi totuşi atât de puternice şi de prezente când aveţi nevoie de noi. Suntem o fire complicată, nu negăm asta. Probabil că niciodată nu o să aflaţi exact ce se întâmplă în sufletul unei femei. Adevărul este că... nici noi nu ştim întotdeauna.

Noi, femeile, suntem prietene blânde, iubite tandre, soţii puternice, mame grijulii şi... suntem femei. Suntem femei. Suntem frumoase din toate punctele de vedere. Nu ne plângem niciodată, pentru că tot ce facem, facem din dragoste. Şi probabil din cauza asta ne iubiţi.’’

Aceasta odă dedicată femeilor cuprinde toate lucrurile care ne definesc pe noi ca femei. Probabil că nu o să găsiţi toate aceste caracteristici la o singură femeie ( deşi, desigur, poate că există şi excepţii ). Dar undeva, în străfundul nostru, toate avem aceste virtuţi. Trebuie doar să le aducem la suprafaţă.

Doctor Who

Reinette: Oh, this is my lover, the King of France.

The Doctor: [dismissive] Yeah? Well I'm the Lord of Time.

Ah, dragul meu Doctor Who. Când mă uitam la Dr. House, nu credeam că există vreun doctor care să-mi placă mai mult. Well, I was wrong.

Iubesc accentul lui englezesc, vorbăria lui continuă, simţul umorului şi râsul său isteric. Îl iubesc pentru că salvează vieţile tuturor de fiecare dată. Nu se opreşte niciodată. Nu stă niciodată. Nu cere mulţumiri niciodată. Traversează de-a lungul şi de-a latul universului, salvând vieţile oamenilor, reparând ce este greşit şi luptând împotriva tuturor felurilor de monştri ( chiar şi împotriva diavolului ). Şi nu cere ca numele lui să fie pus pe un panou publicitar. Nu cere admiraţie. Nu cere să fie tratat ca un zeu. Nu cere niciodată nimic. Pentru că, în definitiv, tot ce vrea el... este să nu mai fie singur. Şi asta este cu atât mai trist, cu cât soarta lui este să fie singur.

Nu ştiu cât de bun este Matt Smith în rolul de doctor, dar eu îl iubesc pe David Tennant. Niciun alt actor nu i-a dat doctorului atât de multă personalitate, atât de multă viaţă ca Tennant. Doctorul era atât de... nu ştiu, optimist, vesel, şi totuşi atât de uman şi de plin de compasiune. În plus, David Tennant era... adică este... mă rog, era destul de sexy. Mai sexy decât Eccleston şi Smith la un loc. Ceea ce... face totul să fie mai clar.

Aşa că, hands down for David Tennant. Şi am găsit câteva citate amuzante cu Wikiquote.

The Doctor: And, I'll tell you something else - we just met Queen Victoria!

Rose: Oh I know! She was just sitting there.

The Doctor: Like a stamp!

Rose: I wanted to say [imitating Queen Victoria] "we are not amused". Bet you five quid I can make her say it.

The Doctor: Well if I gambled on that, it'd be an abuse of my privilege as a traveler in time.

Rose: Ten quid?

The Doctor: Done.

Rose: [about the Koh-i-Noor] How much is that worth?

The Doctor: They say the wages of the entire planet for a whole week.

Rose: Good job my mum's not here, or she'd be fighting the wolf off with her bare hands for that thing.

The Doctor: She'd win.

Rose: Oh, here's trouble. What you been up to?

The Doctor: Oh, this and that. Became the imaginary friend of a future French aristocrat, picked a fight with a clockwork man... [A horse whinnies off screen] Oh, and I met a horse.

Mickey: What's a horse doing on a spaceship?

The Doctor: Mickey, what's pre-revolutionary France doing on a spaceship? Get a little perspective!

Shakespeare: To be or not to be... Ooh. That's quite good.

The Doctor: You should write that down.

Shakespeare: Maybe not. Bit pretentious?

The Doctor: Meh.

Yvonne Hartman: You always travel with a companion. There's no point hiding anything. Not from us. So where is she?

The Doctor: Yes. Sorry, good point. She's just a bit shy, that's all.

[The Doctor opens the door to the TARDIS, where Rose and Jackie are hiding and grabs Jackie, pulling her out.]

The Doctor: But here she is, Rose Tyler! Hm, she's not the best I've ever had. Bit too blonde. Not too steady on her pins. A lot of that [makes a movement with his hand to indicate she talks too much] And just last week she stared into the heart of the time vortex and aged 57 years. But she'll do.

Jackie: I'm forty!

The Doctor: Deluded. Bless. I'll have to trade her in. Do you need anyone? She's very good at tea. Well, when I say "very good" I mean not bad. Well, I say "not bad"— anyway, lead on. Allons-y—but not too fast. Her ankle's going.

Jackie: I'll show you were my ankle's going!

The Doctor: Name?

General Staal: General Staal of the Tenth Sontaran Battle Fleet. "Staal The Undefeated!"

The Doctor: Oh that's no good. What if you get defeated? "Staal The Not-Quite-So-Undefeated-Any-More-But-Never-Mind?"

Adelaide: State your name, rank, and intention!

The Doctor: The Doctor. Doctor. Fun.

The Doctor: I'd call you a genius, except I'm in the room.

Nedefinit.

Cât pregătesc recenziile la ''Geniul şi zeiţa'' şi ''M-am hotărât să devin prost'' : o leapşă.

Principala trăsătură a caracterului meu : Habar n-am.

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: Inteligenţa.

Calitatea pe care o prefer la o femeie: Blândeţea ... şi simţul umorului.

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Întotdeauna mă fac să râd. Chiar şi atunci când nu vor să facă asta.

Principalul meu defect: Sunt prea leneşă. Şi prea precaută.

Ocupaţia mea preferată: Cititul.

Visul meu de fericire: Să călătoresc în întreaga lume, apoi să mă stabilesc într-un orăşel necunoscut din Austria/Elveţia.

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Să realizez, la sfârşitul vieţii, că nu am trăit deloc.

Ce ai vrea să fii? Un delfin. Sau o pasăre colibri. Eventual, o prietenă de-a lui Johnny Depp. ♥

Ţara în care-aş vrea să trăiesc: Austria, Elveţia, Germania, Irlanda.

Culoarea preferată: Albastru.

Floarea preferată: Trandafirul. Şi florile de cireş.

Pasărea preferată: Colibri. Bufniţă. Privighetoare.

Scriitor preferat: John Steinbeck.

Poeţii mei preferaţi: Nichita Stănescu, Lucian Blaga şi Adrian Păunescu.

Eroul meu preferat: Omul păianjen, cine altcineva?

Eroina mea preferată: Jean Grey din X-Men.

Compozitor preferat: John Lennon şi Freddie Mercury.

Pictorii preferaţi: DaVinci, Van Gogh.

Eroii din viaţa reală: Ilieeee ( pentru că a salvat o pisică ). ♥ Serios, alţi eroi nu-mi vin în minte.

Eroinele din istorie: Ioana D’Arc.

Băutura şi mâncarea preferate: O Cola rece, cu nişte cheese sticks şi sos de roşii. Îndemn: mâncaţi la Ruby Tuesday.

Numele preferat: Iris, Olivia, Lucian.

Ce detest cel mai mult: Superficialitatea şi inconştienţa.

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Adolf Hitler, Genghis Han, Josef Mengele, Elisabeta Báthory.

Fapta militară pe care-o admir cel mai mult: Nu admir nicio faptă militară, pentru că nu e nimic de admirat la un război în care oamenii se măcelăresc reciproc pentru interesele conducătorilor statelor.

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: Simţul umorului.

Cum aş vrea să mor: De bătrâneţe, într-o grădină plină de flori, alături de cei dragi ( ca preotul din Pasărea Spin ).

Starea de spirit actuală: Oboseală.

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: Egoismul şi posesivitatea.

Deviza mea: ,,Vă rog să ţineţi minte că în afară de Lev Tolstoi mai există o mulţime de alţi oameni.’’ ( Lev Tolstoi )