Recent,am inceput sa-mi aduc aminte tot mai multe lucruri pe care mi le doream foarte mult.Atat de mult,incat plangeam in fiecare noapte pentru ele,in speranta ca Lui ii va fi mila de mine si ca imi va implini dorintele.Unele dorinte erau stupide,unele erau naive,pe unele le regret complet,insa pentru unele as mai plange si acum.Imi dau seama ca in momentul de fata nu imi doresc lucruri foarte diferite de cele pe care mi le doream acum 2-3 ani,ci poate sub o alta forma.Retraiesc aceleasi sentimente din nou si din nou si din nou,ca si cum timpul s-ar intoarce in loc si ar lua-o de la inceput doar pentru mine.Aceleasi gheare care iti sfasie carnea.Aceleasi lacrimi fierbinti pe care le versi in miez de noapte.Aceleasi tipete pe care ai vrea sa le auzi iesind din gura ta,dar nu ies,pentru ca nu poti,pentru ca nu vrei.
A te gandi la ce ar fi putut fi este mai rau decat a te gandi la ce a fost.Ce a fost este o amintire frumoasa si dureroasa in intangibilitatea ei,o clipa prinsa undeva,intr-o zi senina,in timp ce voi v-ati schimbat.Ce a fost mai poate fi din nou,pentru ca daca s-a intamplat o data,s-ar mai putea intampla si a doua oara.Dar cand te gandesti la ce ar fi putut fi,e ca si cum ai incerca sa prinzi fire de nisip intre degete,e ca si cum ai vrea sa pastrezi fulgii de zapada in palma ta calda.Te gandesti ca nu s-a intamplat,nu se intampla si nu se va intampla niciodata.Stii ca nu vei atinge acele vise niciodata,si totusi speri,si speri,si speri,pentru ca acele dorinte sunt tot ce ai si sunt singurul lucru care te mai tine in viata.Atunci,ce faci?Imi poate spune si mie cineva ce faci?Eu nu stiu.
''Ne prabuseam ... Cand iata ca, inclinand privirea
Acolo, jos, pe crusta de caldaram si lut,
Zariram doua umbre unite: contopirea
Salbateca, informa, a marelui Sarut.''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu