Eu vs. Eu

And I don't want the world to see me

Cause I don't think that they'd understand

When everything's made to be broken

I just want you to know who I am

Încă una din zilele acelea când stau şi vorbesc cu mine însămi şi, bineînţeles, mă cert cu mine însămi. Într-un decor tipic : cartea lăsată pe noptieră, căştile în urechi, o lumină palidă strecurată printre perdele; aşa începe o confruntare EU vs. EU. Când este o confruntare EU vs. EU, iese urât. De obicei, mă întorc împotriva mea atunci când am motive să mă urăsc pe mine însămi, motive să-mi smulg părul din cap, motive să încep să plâng şi să lovesc ceva. EU vs. EU este cea mai raţională confruntare în care te comporţi cel mai iraţional posibil. Ştiu că toţi au o anumită parte a personalităţii lor pe care o urăsc, pe care o detestă, de care le este ruşine sau de care se tem. Eu am uneori toate aceste sentimente faţă de mine. Uneori, cearta începe de la nimic. Citesc, văd o idee interesantă care îmi dă de gândit. Stau şi o rumeg niţel şi ajunge să se bată cap în cap cu o altă idee de-a mea. Atunci începe totul: discuţie -> dispută -> contradicţie -> ceartă -> ură -> plâns incoerent. Întotdeauna sfârşesc în lacrimi după ce mă cert cu mine tocmai pentru că mă cert cu mine. Nu este ca şi cum m-aş certa cu altcineva şi, ca să scap de suferinţă, dau vina pe el. Este mult mai greu să acuzi o anumită parte din tine pentru că trăieşti cu acea parte din tine tot restul vieţii. Dacă te urăşti încontinuu, cum ai mai putea să trăieşti? Îmi pare rău pentru felul în care mă port cu cei din jur. Îmi pare rău pentru că rănesc persoanele la care ţin pentru că sunt o laşă, o fricoasă, care crede că le ştie pe toate şi când vine vorba de viaţa ei n-are habar ce să facă, se sperie şi fuge cu prima ocazie. Îmi pare rău pentru că nu am curajul să spun după ce am greşit cât de rău îmi pare, pentru că niciodată nu ştiu cum să o spun şi mi-e teamă să nu răsucesc mai tare cuţitul în rană. Îmi pare rău că mă urăsc pe mine însumi. Mâine o să mă întorc la prefăcătoria mea zilnică şi voi continua să port masca aia enervantă ca să nu le arăt oamenilor cine sunt de fapt. În definitiv, joc teatru zilnic. Poate că toată lumea are nevoie de câte un conflict cu el însuşi ca să se cunoască mai bine şi să fie în stare să se ierte şi să se iubească pe sine însuşi după.

Cele mai bune zece cărţi scrise de bărbaţi

Un post scurt şi scris pe fugă, pentru că mă aşteaptă câteva compuneri pe care nu mor de nerăbdare să le fac ( sunt o leneşă incorigibilă, nu ştiu dacă am mai menţionat asta ). Am văzut acelaşi top pe blogul Tomatei acum ceva timp, doar că erau cărţi scrise de femei ( la categoria asta mă voi hotărî mai greu ).

Cărţile sunt scrise aleatoriu, pentru că nu am putut să fac o ierarhizare:

• Gabriel García - Marquez – Un veac de singurătate


• John Steinbeck – La răsărit de Eden


• William Faulkner – Zgomotul şi furia


• Victor Hugo – Mizerabilii


• Gaston Leroux – Fantoma de la operă


• Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop


• Chuck Palahniuck – Sufocare


• John Steinbeck – Iarna vrajbei noastre


• Mihail Sebastian – Accidentul


• Francis Scott Fitzgerald – Cei frumoşi şi blestemaţi

Menţiuni :

• Cormac McCarthy – Drumul


• William Faulkner – Absalom, Absalom!


• Mircea Eliade – Întoarcerea din rai & Huliganii

Oricine doreşte să preia topul este binevenit să o facă.

Glume interne

Ruşine să-mi fie că n-am mai scris pe blog de o săptămână. N-am avut nici timpul, nici dispoziţia să îmi împărtăşesc întâmplările blogosferei, să fac un top 10 sau să mai scriu câte un post filozofic.

Am decis să revin cu nişte aşa-zise ,,perle de clasa a 8-a’’ pe care le-am amânat de ceva timp din dorinţa de a strânge mai multe. Eh, acum a venit şi timpul lor.

Menţiune: dacă o să găsiţi expresii în care o parte de vorbire nu este scrisă corect gramatical, expresia a fost folosită exact aşa. Nu este analfabetismul meu de vină.

*Ora de dirigenţie*

- Copii, voi trebuie să învăţaţi şi franceza. Dacă vă duceţi în Franţa sau în Belgia şi vreţi să mergeţi, să zicem, la brutărie, cum întrebaţi pe cineva unde se află?
- Îi vorbesc în engleză.
- Şi dacă nu ştie engleza?
- Atunci îi fac un desen cu o pâine fericită, alergând cu mine de mână pe bulevard.

- Şi la banchet cred că nu o să avem probleme cu băutura.
- Nu fiţi aşa sigură, doamnă.
- De ce?
- De exemplu, anul trecut, când am mers la banchetul clasei VIII B, A. ajunsese să se certe cu capacele…

- Voi, elevii, nu mai vreţi să fiţi jigniţi individual sau colectiv de către profesori. De exemplu, Mariana, tu eşti o…
- Javră!
- Hii, măgarule!

*Într-o pauză*

- Ce se întâmplase, copii, în pauză, de vă strânseseţi toţi în faţa clasei?
- Cineva i-a pus gumă în păr domnişoarei Butuşină.
- Dar nu noiiiii!
- Nu? Atunci, cine?
- Roxana de la 8C.
- Nu, mă, Raluca de la 8C.
- Da’ nu mai spune bă la toţi!
- Da’ ştie toţi deja!

*Ora de română*

Ştefan, alias Eustache, iese la tablă. Prima literă scrisă este un M mare, mare, mareee. Si cu mult prea multe bucle.

- Hăuuuuu!
- Aoleuuu, ce-i aia?
- E un monstruuuuu!

<-După prima retuşare a monstrului->

- Wow, super, acum arată ca stalactitele. (vezi şi stalagmitele)

<-După a doua retuşare a monstrului->

- No, deci până nu îl făcea pe ăla negru din Star Wars, cu masca de oxigen şi sabia fosforescentă nu se lăsa.
- Ia mai lăsaţi-l în pace pe Eustache!

*Ora de matematică*

- Doamna dirigintă, şi dacă Sebi face problema, îi daţi încă un punct ca să-i iasă 5?
- Ia uite, Sebi, câţi fani ai! Dacă o mai punem şi pe fata cu care te pupai tu în pauză…

*Ulterior*

- Da, mă şi văd într-un fanclub. Tricouri cu faţa lui Sebi şi mânuţe cu degetul mare în sus, şi eu strig : ,,Haaai, Sebiiii!’’

*1 Martie*

- ‘Aide măi, ce naiba a pus şi Adriana mărţişoarele astea în plic?! Sunt mai greu de scos. Voia să ne chinuie?
- Da, sunt sigură. O şi văd pe mama Adrianei, seara în bucătărie, cu un ciorap negru pe cap şi îmbrăcată numai în negru, stând la lumina lămpii şi punând mărţişoarele în plicuri, zicând : ,,Ia să vezi ce le fac eu la proastele astea!’’.

*Ora de civică*

- Spuneţi, copii, ce face omul din imaginea aceea?
( În imagine era un hoţ, îmbrăcat în negru, cu o cagulă pe faţă şi cu o maşină în spatele său)
- Îşi repară maşina.

- Şi ce face fetiţa din imaginea aceea?
( În imagine era o fetiţă care culegea flori de pe un câmp)
- Fură flori.

*Ora de franceză*

- Haideţi copii, de ce nu sunteţi atenţi, nu sunteţi interesaţi?
- Nu.
- Păi fiţi atenţi atunci.

Pe multe le-am uitat. Dacă îmi mai aduc aminte, revin. Promit. Pe cuvânt de cercetaş.

Dr. House ♥

Îl iubesc pe Dr. House. Este inteligent, maniac, sarcastic, are unele dintre cele mai bune glume pe care le-am auzit (şi pentru asta le mulţumesc scenariştilor, care fac o treabă minunată) iar Hugh Laurie îl interpretează magistral. Probabil de-aia câştigă premii pe bandă rulantă, huh?

Lui House îi gust până şi aluziile sexuale, fapt necaracteristic mie, pentru că sunt inteligente, pentru că întotdeauna foloseşte tonul lui sarcastic (pe care îl ador, btw) şi pentru că, dacă tot faci o glumă cu aluzie sexuală, măcar să o faci cu stil.

Vă las nişte citate din Dr. House, pe care le-am descoperit cu wikiquote :


Dr. Cuddy : Your reputation won't last if you don't do your job; the clinic is part of your job. I want you to do your job.
Dr. House : Ah, yes, but as the philosopher Jagger once said, 'You can't always get what you want.'

House : Bed is for sissies. Unless you're having sex, in which case... no, bed is still for sissies.

Cuddy : I need to know what your plans are.
House : First we take Berlin and then we circle around behind Poland and yell "surprise!".

Wilson : Yes you can sit here running up my hotel bill or you can go get the woman of your dreams.
House : I didn't know Angela Merkel was attending the conference.

Chase : Guy's a hero. He's risking his life to put these dealers in jail.
House : I'm sure the dealers who take their places will be very grateful.

[The team sees House walking in the hall with a sword]
Thirteen : I had a dream like this once. It didn't end well.

Nolan : You're late.
House : You're fat.

House : [Answers cell phone] Hi, this is Gregory House. I can't take your call at the moment. Please leave a message. If this is Wilson, I'm fine. Not suicidal. Not on drugs. Coping very well with the loss of my last patient. So feel free to go about your day without worrying. Beeeeep.
Wilson : [both outside House's door and on cell phone] House, you can't just NOT show up to work. What's Cuddy going to say?
House : If this is still Wilson, she gave me the day off and tomorrow.
[Cuddy glares at him.]
House : Okay, maybe not tomorrow, but today. I'm fine. Now go away! ...........beeeeeeeep.

Nimic nou pe frontul de vest.

Trezirea la 8:30. Trebuie să mergi la olimpiada de mate, draga mea, chiar dacă nu ai niciun chef. Trebuie să mănânci, să te speli pe dinţi, să îţi pui haine curate, de preferabil cele pe care le-ai luat la locală, că doar ţi-au purtat noroc, să te încalţi cu bocancii preferaţi, să te sui în maşinuţă şi să te îndrepţi spre şcoala 11. Nu contează că tu ai vrea să dormi până la 12, să citeşti Ispăşire şi să asculţi muzică pe verandă. Contează O-L-I-M-P-I-A-D-A.

Şi nu contează că în seara de dinainte tu nu ţi-ai repetat nimic la mate, ci te-ai uitat la Românii au talent şi ai vorbit cu prietenii tăi. Tu trebuie să te duci şi să faci o figură bună, scumpo.

Şi eu, o persoană ambiţioasă (aham, mda, sigur), mi-am ascultat conştiinţa (în cazul în care nu v-aţi dat seama, ea este cea care vorbeşte în primele două alineate ale articolului) şi m-am dus frumuşel la olimpiadă. Nu eram eu convinsă că o să fac mare lucru, dacă ieşeam prima nu-mi păsa, m-am dus mai mult ca să fac o plimbare cu maşina. A, şi să mă întâlnesc cu Silvana, pentru că oricum ne vedem din an în Paşte.

La 15:30 aveam meditaţie la română cu profa’, la care încep să ţin chiar foarte mult. Avem multe lucruri în comun şi faptul că îşi dă silinţa ca să mă pregătească înseamnă foarte mult pentru mine. M-a sfătuit să am grijă la proba orală (chiar aveam nevoie de o încurajare), să nu stau cocoşată, să nu-mi frâng mâinile, să fiu îmbrăcată decent (deci dacă nu îmi dă voie să port un maieu decoltat şi fustă mini viaţa mea nu mai are niciun sens) şi să nu mă panichez. Uşor de zis, în condiţiile în care eu aş putea foarte bine să-mi uit numele sau buletinul. Eh, emoţiile astea…

And all I wanna do is make a hot chocolate, watch a good and inspirational movie, talk to everyone who wants to, because I feel a sociable person tonight and recharge my iPod. This is called ‘’the behaviour of a free and sensitive person in a Saturday night’’.

P.S. : Lista asta s-ar putea să-mi fi schimbat viaţa.

P.P.S. : Ceva care nu mi-a schimbat viaţa, dar m-am gândit să-l menţionez - am luat locul I la olimpiadă şi habar n-am cum.

Totuşi, iubirea...

''Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.''

Sufocare

Titlu original : Choke
Autor : Chuck Palahniuck
Anul apariţiei : 2001
Nota : 9/10

Am auzit atâtea despre Chuck Palahniuck la BC încât atunci când am văzut ‘’Sufocare’’ pe masa de la Heliade acum trei săptămâni mi-am spus : ,,Trebuie să o citesc şi eu.’’. Am tot amânat-o, iar acum cinci zile aveam chef de ceva care să nu aibă legătură cu olimpiada de română şi nu am mai putut s-o las din mână. Am terminat-o ziua următoare şi acum îl ador şi eu pe Palahniuck.

Victor Mancini a părăsit facultatea de medicină pentru a-şi căuta de lucru şi a câştiga bani pentru a-şi întreţine mama bolnavă, internată într-un sanatoriu. Singura slujbă găsită este într-un muzeu ‘’viu’’ al anilor 1734, unde lucrează împreună cu cel mai bun prieten al său, Denny, un dependent de sex în recuperare, ceilalţi angajaţi fiind cu toţii dependenţi de droguri.

Victor, şi el dependent de sex, blocat la etapa a patra a tratamentului, obişnuieşte să se prefacă sufocat în timpul mesei, în restaurantele de lux în care mergea cu Denny, obligând pe cineva să devină un bun samaritean. Victor păstrează o listă detaliată a tuturor persoanelor care l-au salvat şi le trimite scrisori despre facturi fictive pe care trebuie să le plătească. Impresionaţi, oamenii îi trimit felicitări şi bani pentru a-şi plăti datoriile.

Mergând în vizită la sanatoriul în care se află mama sa, acesta obişnuieşte să-şi asume vina pentru toate lucrurile care li s-au întâmplat celorlalţi pacienţi (violuri, pisici răpite, soţi omorâţi), fiind considerat un adevărat erou de către personalul medical. Victor află curând, din jurnalul mamei sale, că ar putea avea descendenţă divină, deşi el neagă posibilitatea de a avea în realitate un suflet bun.

Marcat de o copilărie tumultuoasă, cu o mamă care l-a învăţat numeroase teorii ale conspiraţiei şi fapte medicale obscure, care obişnuia să-l răpească de la familiile adoptive de fiecare dată când ieşea din închisoare, Victor devine incapabil să stabilească relaţii de lungă durată cu femeile, limitându-se la partide regulate de sex cu puşcăriaşe eliberate condiţionat pentru trei ore în care ar fi trebuit să se trateze de dependenţa lor.

Cartea este superbă, cu un mesaj mult mai profund decât pare la prima vedere, şi ar fi primit 10/10 dacă nu ar fi fost atâtea înjurături. Şi descrieri dezgustătoare în anumite cazuri. Destul de multe cazuri, aş spune eu. :’’>

Never mind

*__*

Nu. Pot. Să. Ajung. La. Bc. Punct.

Şi nu am timp să fac recenziile.

Şi cineva mă calcă pe nervi.

Totuşi, mai simt o fărâmă din beatitudinea aia de dimineaţă (probabil pentru că mi-am luat doza zilnică de ciocolată).

Şi îl ador pe Palahniuck.

Cineva să-mi dea un telefon când sunteţi cu toţii fericiţi şi, totuşi, mă aşteptaţi şi pe mine să fiu fericită cu voi.

Hallelujah!

Asta am exclamat eu când m-am trezit fericită azi de dimineaţă. Aveam o stare profundă de beatitudine şi de euforie pe care o mai am şi acum. Şi, nu ştiu, simt că am o viaţă minunată, o familie minunată, prieteni minunaţi; am ajuns să cred că până şi eu sunt minunată ( asta a fost a doua oară când am strigat Hallelujah).

Revin diseară cu recenziile la Absalom, Absalom! şi Sufocare (despre Adam şi Eva o să vorbesc la BC). Yep, guys, cred că o să ajung mâine la BC. Cu mare întârziere, zic eu, dar cred că o să ajung. Altfel cum aş mai avea şansa să-l propun pe … Nu, nuuuu, nu spun. Buzele îmi sunt pecetluite.

Obsesiile muzicale ale momentului sunt asta, asta, asta, asta şi, ultima dar nu cea din urmă, asta.

Dragii mei, prieteni, amici, oameni, vă rog, gustaţi puţin din fericirea mea. Nu veţi regreta. E delicioasă…

Cut.

Aham. Bine. Tu, Gilda Radner, probabil ai dreptate, doar că Raluca aici de faţă e într-o stare care nu-i permite să te citească şi să spună ‘’Wow, câtă dreptate are femeia asta!’’.

Sunt obosită. Mă simt foarte prost şi nu ştiu ce am. Când am plecat de la şcoală, mă simţeam bine, eram fericită, şi acum mă simt goală pe dinăuntru. Pustie, obosită, singură. Şi nu sunt în stare să-l comentez pe Faulkner. Nu, nu pe Faulkner, pentru că acolo am multe de spus şi trebuie să amân pentru a mia oară recenzia. Ca să nu mai menţionez că mă sperie Memento mori. Memento mori.

Memento mori.
Chiar nu există şi pentru mine chestia aia? Chiar nu e rândul meu să fiu şi eu fericită? Sunt chiar atât de nenorocită şi de parşivă încât să merit să mă simt aşa prost? Sau destinul meu e în aşa fel făcut încât e 80% singurătate şi 20% fericire?

Nu. Mai. Ştiu. Nimic. Mă simt obosită, terminată. Nici nu ştiu cum o să-mi revin. Sper numai să reuşesc asta până la BC.

La naiba cu Adam şi Eva! Cu dragostea lor regăsită în şapte vieţi!

Mă simt amăgită. Atât de amăgită. Dar nu în mod conştient, nu. Ci, pur şi simplu, inconştient, drăguţ, calm. Atât de amăgită…
Of, dragule.

Leapşaaaa ♥

Am renunţat la ideea şamponului 2 în 1 şi am decis să fac recenzia şi leapşa separat, deoarece am reuşit să-mi fac ceva timp liber în dimineaţa asta. Acum înceeep:

Sunt … visătoare, egoistă, neînţeleasă.

Mi-aş dori … multe lucruri. Unele sunt irealizabile, unele greu de realizat, iar celelalte dorinţe consider că nu merit să mi se îndeplinească.
Nu-mi place … când oamenii îşi fac o părere greşită despre mine, şi, atunci când o fac, nu-mi spun în faţă, ci mă vorbesc pe la spate.
Mă tem … de singurătate.
Aud … vioara lui Itzhak Perlman (vezi Lista lui Schindler).
Îmi pare rău … pentru felul în care mă port uneori cu cei din jur.
Îmi place … cititul, muzica, dragostea, prietenii, psihologia/criminologia, fotografia şi marea.
Nu sunt … singură, aşa cum credeam.
Niciodată … să nu spui niciodată. (The Fray – Never say never -> melodia mea de suflet :3 ).
Cânt … 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână.
Rar … sunt instabilă sentimental (mood-swing).
Plâng … destul de rar, dar atunci când o fac, doare foarte tare.
Sunt confuză … în privinţa persoanei mele.
Am nevoie … de prieteni, dragoste, un chow-chow, concertul lui Bon Jovi şi de spiritul adevărat al primăverii.
Ar trebui … să nu mă mai critic atât de mult.
Aş vrea … să câştig măcar o menţiune la naţională la română.

Leapşa merge la Alecs, Antonnia. şi Crina . :3

1 Martie

Eh, aşa a trecut şi 1 Martie cu ale sale mărţişoare (cu o sinusoidă roşie şi cu o sinusoidă albă m-ar completa Neagu a. k. a. cel mai sclipitor şi inteligent elev pe care l-a văzut oraşul Călăraşi). Mărţişoarele au venit pe bandă rulantă şi le mulţumesc şi celor care mi-au oferit batoane Nesquik şi Kinder Bueno pentru că, sincer să recunosc, eram înfometată. Plus că amândouă conţin ciocolată, deci Mrs. Ciocoholic is pleased.

Am primit nişte chestii foarte drăguţe, ca buburuzele (am descoperit că îmi plac foarte mult), în special broşa cu buburuze de la Alexandra care este a-do-ra-bi-lă. O să o port şi la BC, la fel şi brelocul-converse, iar câteva mărţişoare o să le ataşez la brăţară (cel de la Ilie şi cel de la Marin). Dacă nu aş fi pierdut USB-ul de la aparatul foto, aş fi făcut câteva poze şi le-aş fi postat pe blog. Dar l-am pierdut! :(

Că tot veni vorba de BC, mă simt foarte prost pentru că abia azi am început Adam şi Eva, deşi am avut o lună la dispoziţie, dar cu toate eseurile la română de citit abia am reuşit să termin Absalom, Absalom! (despre care voi scrie în articolul următor, pe cuvânt de mareşal cercetaş). Sper numai să reuşesc să o termin până duminică, deja mă simt cu musca pe căciulă pentru că o să le dau înapoi Andreei şi lui Alecs cărţile abia la întâlnirea fără autor. Şi când te gândeşti că anul trecut am citit 70 de cărţi… Mem’ries, God bless them!

Trebuie să trec mâine pe la bibliotecă să-l returnez pe Faulkner şi să iau cărţile profei de română, adică câteva eseuri de Eminescu şi Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati. Oricât aş dori să mai şterpelesc câte ceva de pe acolo, poate un Wilde sau un Fitzgerald, am deja o listă cu 8 cărţi pe care trebuie să le citesc până în aprilie. Aşa că Portretul lui Dorian Grey şi Marele Gatsby mai au de aşteptat.

Hei, dragii mei, dar încă e 1 Martie şi trebuie să sărbătorim spiritul primăverii, chiar dacă afară ninge mai ceva ca în ziua de Crăciun. Mărţişorul e o dată pe an, aşa că să purtăm brăţări cu sinusoide albe şi roşii cât mai putem! (Acesta a fost un mesaj de încurajare ca în dramele americane cu fotbalişti când antrenorul apare în ultimele trei minute ale meciului şi mulţumită discursului său plin de pasiune şi eroism ei câştigă meciul depăşiţi numeric şi valoric pe tabela de marcaj până la golul din ultima secundă, evident :-> ).

P.S. : Am decis ca la anul, după ce voi găsi câţiva amatori, să ofer mărţişoare handmade. Un mijloc de distracţie, plus că prietenii mei merită tot ce-i mai bun. ♥

P.P.S. : Nu mi-am putut scoate melodia din cap la meditaţie la română. Mă face să mă simt hiperactivă şi foarte veselă. Cu alte cuvinte, mă face să dansez. Sunt curioasă dacă vă provoacă şi vouă dependenţă. Dacă nu melodia, măcar solistul ( care e, cum să spun … hottie sau bunăciune) :’’>.



P.P.P.S. : Ilie mă tagguieşte şi promit că recenzia la Faulkner şi leapşa vor crea un post 2 în 1. Ca la şampoanele care conţin şi balsam (să nu-i credeţi, oameni buni, un şampon cu balsam nu acţionează la fel de bine ca şamponul şi balsamul folosite separat. Cel puţin asta spunea într-un număr din Cool Girl…).

O fi adevărat? Temă de gândire pentru săptămâna viitoare.