joi, 10 februarie 2011

Beautiful day

Titlul melodiei de la U2, dar, da, azi a fost o zi frumoasă. Cred că m-am relaxat puţin, faţă de zilele trecute când abia mai aveam timp să respir. Deşi mâine o iau de la capăt şi abia după 19 februarie iau şi eu o pauză. Una binemeritată, cred eu, după 30 de fişe, comentarii, compuneri şi probleme de mate. Să nu uităm de sinteze de 5 pagini la istorie.

Am descoperit că Yiruma şi Bon Jovi mă ajută să mă relaxez, deci zilele astea am dat-o pe You give love a bad name şi River flows in you la greu. Ca să nu menţionez că am două meditaţii pe săptămână, în zile de şcoală, cu trezirea la şapte dimineaţa. Mda, mulţumesc lui Bon Jovi pentru că îmi face ziua mai frumoasă, căci problemele cu volumul piramidei sigur nu o fac.

P.S. : Acest post este scris în Word de ieri şi nu am reuşit să-l postez decât azi. Azi a fost o zi îngrozitoare, dar postul se numeşte Beautiful day deci nu ar fi în concordanţă.

P.P.S. : Am avut un vis ciudat, în care eu şi mai mulţi colegi de-ai mei eram urmăriţi de un criminal în serie pe nume Karamazov (vezi Fraţii Karamazov de Dostoievski), care ne ucidea rând pe rând, înfigându-ne un cuţit de bucătărie de repetate ori în spate. Eu ajunsesem să mă ascund după dulapuri încercând disperată să scap de el, în timp ce ceilalţi stăteau pe patul meu, înconjuraţi de un scut care îi făcea invizibili (gen Stargate: Atlantis). Bineînţeles că în cele din urmă am reuşit să intru şi eu sub acel scut, şi ştiu că nimeni nu este prea interesat de visele mele, dar am simţit nevoia să-mi împărtăşesc visul. ☺

P.P.P.S. : Dacă aş fi silitoare ca şi Crina, aş scrie şi interpretarea semnelor din visul meu. Dar, nefiind silitoare, nu o s-o fac.

P.P.P.P.S. : Nu mai am nimic de zis, dar eram curioasă şi doream să văd cum arată un mesaj post-post-post-post-scriptum.

2 comentarii:

  1. Si eu am niste zile si un orar de tot cacatul -.-"

    RăspundețiȘtergere
  2. @Alecs Te inteleg perfect. Norocul meu, sau al nostru, zic eu, este ca exista lucruri si persoane care fac zilele astea frumoase :)

    RăspundețiȘtergere